Site icon TIMP ROMÂNESC

Eminescu, poet al românilor de pretutindeni

Marele poet al românilor de pretutindeni a fost amintit în Noua Suliţă, din regiunea Cernăuţi, unde, profesori şi elevi ai şcolilor cu limba română de predare şi reprezentanţi ai presei locale au participat la o manifestare de omagiere a lui Mihai Eminescu.Activitatea a fost organizată de secția raională de învățământ și cabinetul metodic, iar  pentru această festivitate, scena a fost decorată cu citate ce cuprind creația marelui poet, cu o expoziție de carte,  expoziții de desene pe motive din operele  studiate de elevi şi gazete de perete pregătite de elevi din diferite școli.

Momentul literar-muzicală a debutat cu melodia «Eminescu» pe versurile de Grigore Vieru în interpretarea lui Ion Aldea Teodorovici.  Apoi, în partea artistică a scenei, fiecare dansatoare a ţinut  în mână o lumânare aprinsă într-un decor semiîntunecat, sugerând căldura versului eminescian.

La eveniment au luat parte Adelina Rusnac, șefa secției raionale învățământ, și Jaclina Panasiuc, specialist principal al secției raionale de învățământ.

Pe parcursul spectacolului, grupul vocal a recitat poezii și a cântat romanțe pe versuri eminesciene, cu mare interes fiind  ascultate mesajele de salut ale dnei Adelinei Rusnac, care a îndemnat tânăra generație să fie mereu lângă izvorul nesecat al creației eminesciene, pentru a-i sorbi din dulceața versului.

Pentru BucPress, Ludmila ROTARU,  metodistă la cabinetul metodic Noua Suliță

Exit mobile version