O Europă unită, pașnică și prosperă a reprezentat idealul generațiilor martore celor două războaie mondiale. Această viziune a fost împărtășită și de unii lideri europeni care, înțelegând lecțiile dure ale istoriei au creat alianțe, pentru început doar din rațiuni economice și politice. Astfel, prin unirea a șase state fondatoare – Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Țările de Jos – lua naștere Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului.
Prima uniune vamală totală, denumită iniţial Comunitatea Economică Europeană a fost creată prin Tratatul de la Roma în 1957 şi implementată la 1 ianuarie 1958. Aceasta din urmă s-a transformat în Comunitatea Europeană care este în prezent ”primul pilon” al Uniunii Europene.
Aşadar, Uniunea Europeană este rezultatul unui proces de cooperare început în anul 1951 şi care, în decursul a 50 de ani și prin cinci valuri de extindere, cuprinde în prezent 28 de state membre.
România a intrat în marea familie a Uniunii Europene în urmă cu zece ani, la data de 1 ianuarie 2007, când a devenit Stat Membru al Uniunii Europene, calitate care implică atât drepturi cât şi obligaţii.
De când este parte a Uniunii Europeane, ţara noastră a trecut prin numeroase procese de reforme, de modernizare a societăţii şi dezvoltare economică, cu un impact asupra calităţii vieţii fiecărui cetăţean. Creşterea schimburilor comerciale cu partenerii europeni, impulsionarea investiţiilor străine directe şi stimularea antreprenoriatului într-un mediu concurenţial au fost vizibile şi pentru România, asemeni fiecărui nou stat membru.
Un alt exemplu de beneficiu concret, cu impact asupra calităţii vieţii fiecărui cetăţean, decurge din principiul liberei circulaţii a bunurilor, serviciilor, capitalului şi persoanelor, în cadrul pieţei unice.
Consecventă misiunii sale de a aduce în atenţia publicului, prin intermediul filateliei, evenimente importante din actualitatea economică şi socială, Romfilatelia dedică acestei importante aniversări emisiunea firesc intitulată: ”10 ani România în Uniunea Europeană”.
Emisiunea este alcătuită dintr-un timbru, având valoarea nominală de 8 lei ce reprezintă, vizual, atât simbolistic, cât și cromatic, o combinație echilibrată de elemente de identitate națională și însemne ale Uniunii Europene.