Speologul şi biologul român Emil Racoviță s-a născut la Iaşi pe data de 15 noiembrie 1868. Pasiunea sa pentru ştiințele naturale a fost stârnită de profesorul Grigore Cobălcescu, în timpul cât a studiat la liceul „Institutele Unite“ din Iaşi. Îndeplinind inițial dorința tatălui său, Emil Racoviță a urmat Facultatea de Drept din Paris, ca apoi să renunțe în favoarea vocației ce îi era destinată. Astfel, tânărul Racoviță a absolvit Facultatea de Ştiințe din Sorbona, avându-l ca profesor de zoologie pe renumitul om de ştiință Henri de Lacaze-Duthiers.
În 1896, Racoviță devine cunoscut printre oamenii de ştiință europeni, obținând titlul de doctor, cu o remarcabilă lucrare (Le lobe céphalique et l’encéphale des anélides polychétes-Paris).
În perioada 1897-1899 pe care şi-o petrece împreună cu Amundsen la bordul navei „Belgica“, în cadrul Expediției Antarctice Belgiene, Racoviță strânge 1.600 de specimene zoologice şi botanice. Această colecție îi permite ca, la întoarcere, să publice o importantă lucrare despre cetacee.
Pe 1 noiembrie 1900 devine director-adjunct al Laboratorului Oceanologic „Arago“ din Banyuls-sur-Mer, Franța, înființat cu 20 de ani în urmă. În 1904, Racoviță face o descoperire crucială, ce îi va influența restul vieții. Noile specii de crustacee, găsite în peştera Cueva del Drach din Mallorca, îl vor pasiona în asemenea măsură încât va renunța la cercetarea oceanologică pentru a se dedica ecosistemelor subterane. Publicarea lucrării sale „Eseu asupra problemelor biospeologice“, în 1907, marchează naşterea biospeologiei, definită de acesta ca fiind ştiința formelor de viață din mediul subteran (peşteri şi pânze freatice).
În 1920 se întoarce în România, pentru a înființa la Cluj primul institut de speologie din lume, unde a rămas director până în 1947.
O altă lucrare importantă a sa este „Speologia“, publicată în 1927.
Emil Racoviță a ocupat şi funcția de Preşedinte al Academiei Române (1926-1929), ca apoi, între anii 1929-1930, să fie numit Rector al Universității din Cluj, unde a predat primul curs de biologie generală din România. Lucrarea „Evoluția şi problemele ei“, apărută în 1929, abordează în mod foarte original teoria evoluționistă, dezvoltând o perspectivă filogenetică şi sistematică asupra evoluției animalelor subterane. Urmărind îndeaproape țelul său, de a înțelege istoria naturală a mediului subteran, a obținut rezultate remarcabile prin programul său biospeologic: a explorat 1.200 de peşteri în Europa şi Africa, a strâns o colecție de 5.000 de animale subterane şi a publicat peste 66 de lucrări despre fauna subterană, însumând aproape 6.000 de pagini.
Omul de ştiință Emil Racoviță moare în 1947, la 79 de ani, înainte să reorganizeze Institutul de la Cluj.
În memoria fondatorului biospeologiei, Romfilatelia pune în circulație vineri, 11 noiembrie, o emisiune filatelică alcătuită din două timbre și un plic ”prima zi”.
Pe timbrul emisiunii cu valoarea nominală de 10 lei este ilustrat, în prim-plan, portretul savantului la vârsta maturității, iar pe fundal, nava Expediției Belgica ancorată între ghețurile Antarcticei.
Pe timbrul cu valoarea de 10,50 lei este redat portretul savanului Emil Racoviță la vârsta senectuții, având ca fundal o imagine specifică peșterilor.
Realizarea acestei emisiuni filatelice a fost sprijinită documentar și fotografic de Biblioteca Academiei Române, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Institutul de Speologie „Emil Racoviță” București.
