Pe teritoriul României se află aproape 14.000 de studenți cetățeni străini
Odată cu începerea noului an universitar, polițiștii de imigrări reamintesc cetățenilor străini condiițiile legale pe care trebuie să le îndeplinească pentru a studia în România.
Pentru obținerea permisului de ședere, cu cel puțin 30 de zile înainte ca perioada de ședere acordată prin viză să expire, trebuie depusă cererea de prelugire a dreptului de ședere temporară în scop de studii, adeverința medicală, asigurarea de sănătate, scrisoarea de acceptare la studii, adeverința de student, dovada asigurării locuinței (contract de închiriere/cazare la cămin/contractul de comodat sau declarație notarială), dovada mijloacelor de întreținere – adeverință de angajat, extras cont (salariu minim brut pe economie pentru o perioadă de 6 luni), pașaport (original și copie), copie a ultimei intrări în România și copie a colantului de viză dacă este cazul, dovada de plată a taxelor – 259 de lei taxa pentru permis de ședere și 120 euro (în lei) – taxa consulară (ambele se achită la CEC BANK).
Pentru a scurta timpul de așteptare la ghișeu, există posibilitatea depunerii documentelor și prin intermediul aplicației online, disponibilă la adresa https://portaligi.mai.gov.ro/portaligi/,
Bursierii statului român sunt scutiți de plata taxelor consulare, a permisului de ședere și nu trebuie să facă dovada mijloacelor de întreținere.
De asemenea, nu trebuie să facă dovada mijloacelor de întreținere nici străinii de etnie română (au un ascendent care a avut sau are cetățenia română).
Studenții străini care au implinit vârsta de 26 de ani au nevoie de asigurare socială de sănătate pentru prelungirea dreptului de ședere temporară, în conformitate cu Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Dreptul de şedere temporară pentru studii se poate prelungi cu cel mult 6 luni după absolvirea studiilor, în vederea definitivării situaţiei şcolare sau universitare, a avizării documentelor de studii, precum şi pentru căutarea unui loc de muncă şi efectuarea formalităţilor de angajare în muncă.
Străinilor care nu au absolvit studiile în perioada acordată inițial, li se poate aproba prelungirea ulterioară a dreptului de ședere, în scopul finalizării studiilor, pentru o perioadă de maxim un an.
Străinii intraţi în România pentru studii pot solicita prelungirea dreptului de şedere pe o perioadă egală cu durata totală a studiilor, în cazul studenţilor şi al elevilor şi, pe o perioadă care să nu depăşească un an, în cazul străinilor care participă la un program de schimb de elevi.
Dreptul de ședere se poate prelungi cu cel mult 90 de zile după absolvirea studiilor, în vederea definitivării situației școlare sau universitare și a avizării documentelor de studii.
Profilul de studiu sau specializarea profesională poate fi schimbată dacă durata totală pentru studiile inițiale nu este depășită. În cazul în care noua opțiune necesită o perioadă mai mare de timp este necesară obținerea unei noi vize de lungă ședere în scop de studii.
Străinii titulari ai dreptului de şedere temporară pentru studii pot fi încadraţi în muncă pe teritoriul României fără aviz de angajare, numai cu contract individual de muncă cu timp parţial cu durata muncii de maximum 4 ore pe zi.
În prezent, pe teritoriul României se află aproape 14.000 de studenți cetățeni străini, cei mai mulți din Moldova, Israel, Tunisia și Maroc.