În urma revizuirii cadrului de măsuri restrictive ca răspuns la activitățile de foraj neautorizate desfășurate de Turcia în estul Mării Mediterane, Consiliul Uniunii Europene a adoptat prelungirea regimului cu un an, până la 12 noiembrie 2023.
Prin urmare, Uniunea Europeană își va menține capacitatea de a impune măsuri restrictive specifice persoanelor sau entităților responsabile de sau implicate în activități neautorizate de foraj al hidrocarburilor în estul Mării Mediterane.
Sancțiunile constau, în cazul persoanelor, în interdicția de a călători în UE și în înghețarea activelor, iar în cazul entităților în înghețarea activelor. În plus, persoanelor și entităților din UE li se interzice să pună fonduri la dispoziția celor incluși pe listă.
În prezent, două persoane fac obiectul sancțiunilor.
Decizia va intra în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Regimul de sancțiuni împotriva forajelor neautorizate din estul Mării Mediterane este urmarea directă a concluziilor Consiliului din 14 octombrie 2019, care au fost aprobate de Consiliul European la 17-18 octombrie 2019, când UE și-a reafirmat deplina solidaritate cu Ciprul în ceea ce privește respectarea suveranității și a drepturilor suverane ale acestuia în conformitate cu dreptul internațional și a invitat Comisia și Serviciul European de Acțiune Externă să prezinte propuneri privind un cadru de măsuri restrictive.
Decizia este reexaminată permanent și este reînnoită sau modificată, după caz, în situația în care Consiliul consideră că obiectivele acesteia nu au fost îndeplinite.