Site icon TIMP ROMÂNESC

Euractiv: Dacian Cioloș, contestat în interiorul Renew. Poziția grupului și majoritatea PE sunt amenințate de ieșirea Fidesz din PPE

Tensiuni în al treilea cel mai mare grup politic din Parlamentul European, Renew Europe, condus de Dacian Cioloș. Vechea formațiune a “liberalilor și democraților” (ALDE) se opune conducerii de grup și delegației franceze a partidului lui Emmanuel Macron, potrivit unei surse politice din interior, citate de Euractiv.com. Mai multe delegații naționale sunt nemulțumite de Dacian Cioloș, deoarece se simt date la o parte, grupul ratând, în viziunea acestora, oportunitatea de a se afirma ca o alternativă viabilă la grupul PPE de centru-dreapta și la Social Democrați (S&D), a mai precizat sursa.

“După aproape doi ani, majoritatea delegațiilor înțeleg acum că grupul nu este condus de un membru ALDE, ei văd că am pierdut multe oportunități, am fi putut fi mult mai eficienți”, a explicat sursa, adăugând că problemele au devenit mai pronunțate după desfășurările de săptămâna trecută din PPE, care au semnalat o posibilă reașezare a compoziției parlamentare.

PLUS, condus de Cioloș, nu este membru ALDE. Nici formațiunea lui Macron, LREM, deși toți europarlamentarii lor se află în grupul Renew.

“Încrederea politică se erodează iar frustrarea este destul de semnificativă în acest moment. Multe delegații se angajează la construcția unei noi agende politice pentru a doua jumătate a mandatului”, a mai adăugat sursa.

Potrivit Euractiv, dacă se ajunge la o masă critică, grupul ar putea chiar să organizeze alegeri interimare și să încerce să-l înlăture pe Cioloș.

O sursă apropiată de tabăra Cioloș a confirmat pentru Euractiv că un număr de eurodeputați s-au plâns de președinția sa încă de la început. Însă, potrivit sursei, acești nemulțumiți sunt în mare parte din “vechiul ALDE” și n-au reușit niciodată să se adapteze la noua realitate.

“Vorbim despre vechii parlamentari UE care niciodată nu s-au adaptat la noul avânt al social-liberalismului inspirat de președintele Macron și îmbrățișat pe deplin de Cioloș. Liberalii aceștia de modă veche ar semna orice fel de acord comercial de liber schimb fără nicio condiționare (…) fără a lua în considerare drepturile sociale, aspectele de mediu. Istoria merge mai departe și trebuie să rezolvăm această diferență între generații”, a spus sursa.

Posibilă schimbare a puterii

Plecarea așteptată din PPE a partidului maghiar Fidesz a pregătit o posibilă reașezare a puterii în Parlamentul European.

Într-un email trimis, joi, către Dacian Cioloș, al cărui conținut a fost văzut de Euractiv, europarlamentarul olandez Sophia in’t Veld a cerut o dezbatere în cadrul grupului care să aibă loc luni, 8 martie, pentru a discuta potențialele implicații pentru structura de putere din cadrul legislativului european.

In’t Veld a solicitat ca Secretarul-General al Renew să “producă de urgență o analiză a impactului diferitelor scenarii” în ceea ce privește majoritățile sau funcțiile, spunând că “dacă facem un calcul matematic simplu pentru scenariul de status quo, grupul nostru va deveni un grup foarte mic după alegeri. Trebuie să acționăm acum și să avem un plan pentru alegeri interimare și trebuie să începem pregătirile pentru 2024”.

”Dacă suntem serioși despre crearea unei mari și puternice mișcări centriste, liberale, progresiste, pro-europene, nu mai putem ezita”, a scris eurodeputatul olandez, adăugând că este “puțin probabil să rămână un eveniment izolat” mișcarea făcută de Fidesz.

“Ar putea foarte bine să declanșeze o reașezare politică în Parlamentul European, și mult mai repede decât ne-am aștepta, (…) Renew trebuie să adopte foarte rapid o strategie și o poziție proprie. Întâlniri și negocieri au loc în timp ce vorbim”, a scris in’t Veld.

Potrivit calculelor Euractiv, dacă Fidesz, partidul lui Viktor Orban, va merge către grupul de extremă-dreapta al Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), numărul membrilor acestuia vor crește de la 63 la 74.

Mai mult, dacă Fidesz reușește să convingă partidul Lega al lui Matteo Salvini să se mute de la Identitate și Democrație (ID) la ECR, ar crește numărul membrilor peste cel al Renew, la 102 față de 97, luându-i astfel locul ca al treilea cel mai mare din Parlament.

“Lega Nord, actualmente în grupul ID, caută să se repoziționeze ca un partid mai puțin eurosceptic, de când a intrat în guvernul Draghi. Pare să ia în considerare o mutare în ECR”, i-a scris In’t Veld lui Cioloș.

Aceasta va slăbi și mai mult puterea liberalilor, deoarece sunt deja divizați intern între liberalii moderni ce tind spre politicile de mediu, precum partidul maghiar Momentum, și partea mai mult de centru-dreapta, susținătoare a pieței libere, ce ar putea trece la PPE.

Liberalii sunt de asemenea îngrijorați de întărirea stângii, dacă cei 10 europarlamentari neafiliați din partea Mișcării 5 Stele din Italia s-ar alia cu social-democrații sau cu Verzii.

Vorbind despre aceasta ca o “mișcare substanțială”, In’t Veld a transmis în scrisoarea ei că “ar diminua diferența între PPE și S&D, și ar mări și mai mult diferența dintre S&D și Renew”.

Patru membrii din Mișcarea 5 Stele au părăsit partidul pentru a se alătura Verzilor.

Europarlamentarul olandez s-a mai plâns că reașezarea puterii va afecta poziția Renew pe termen lung, când funcțiile vor fi redistribuite. Aceasta a deplâns și nedistribuirea către liberali a uneia dintre președințiile Conferinței privind Viitorul Europei.

Dacă Fidesz trece la ECR, Verzii ar fi surclasați de grupul conservatorilor.

Viktor Orban a cerut vineri crearea unei noi forțe europene de dreapta pentru “genul nostru de oameni” care vor să protejeze familiile lor și țara și a spus că “toate tipurile de propuneri pentru a reînnoi politicile europene” erau luate în considerare.

Eurodeputatul Renew Valerie Hayer a declarat pentru Euractiv că “o unificare a Fidesz, PiS (partidul de la conducerea Poloniei), Lega și Fratelli d’Italia este într-adevăr în devenire”.

“Cred că dacă Lega părăsește grupul ID, este și un semn că ieșirea din UE nu mai este atractivă. În orice caz, o astfel de înțelegere ar fi un pas înapoi pentru partidul lui Marine Le Pen…ID ar pierde cea mai mare delegație a sa”, a adăugat aceasta.

O sursă din ECR a declarat pentru Euractiv că “destui membrii de grup sunt entuziaști la o astfel de inițiativă”.

Însă, potrivit acesteia, pare puțin probabil ca diferitele facțiuni și partide din jur să poată să cadă de acord asupra unei linii narative comune care să satisfacă pe toată lumea, având în vedere mai ales partidele naționale care au alegeri în viitorul apropiat.

Slăbirea majorității „Ursula Von der Leyen”

Un alt posibil efect al părăsirii PPE de către Fidesz, potrivit unei surse din Renew, este că ar putea în cele din urmă să slăbească majoritatea de europarlamentari din partea PPE, S&D și Renew care au sprijinit-o pe Ursula Von der Leyen la obținerea șefiei Comisiei Europene în 2019.

PPE va avea dificultăți, inclusiv la vot, pentru a menține majoritatea Ursulei Von der Leyen.

Astfel, PPE va trebui să se apropie mai mult de politicile progresiste, conform sursei. – sursa: Digi24.ro, Foto: PE

 

Exit mobile version