Ceea ce îi uneşte pe cetăţenii UE este mai puternic decât ceea ce îi desparte, sunt de părere 71% dintre europeni, în timp ce 53% cred că este benefic pentru țara lor să fie membră UE, conform ultimului sondaj de tip Eurobarometru, comandat de Parlamentul European. Sondajul a fost efectuat în perioada 24 septembrie – 3 octombrie 2016, realizându-se 27.768 interviuri faţă în faţă la nivel european (1.006 în România).
Cei mai mulți dintre cei intervievați în cadrul sondajului sunt de părere că apartenența la Uniunea Europeană este un factor pozitiv pentru ţara lor (media la nivelul UE este de 53%, în scădere cu 2 puncte procentuale faţă de anul 2015, însă cifrele diferă foarte mult de la un stat membru la altul, de la 74% în Irlanda, la doar 31% în Grecia). Sondajul arată că indicatorul de susţinere a UE a rămas relativ stabil comparativ cu anul 2009, când era la acelaşi nivel, de 53%.
La aproape 10 ani de la aderare, românii consideră în proporţie de 53% (exact valoarea medie pentru întreaga Uniune Europeană) că apartenenţa la UE este un lucru pozitiv pentru ţara lor.
Ca şi în anul 2015, 60% dintre respondenţi cred că ţara lor beneficiază, în general, de pe urma apartenenței la Uniune. Acest procent a rămas, de asemenea, stabil în sondajele ”Parlametru”, de la 56% în 2009, la 52% în 2011, crescând în ultimii doi ani la 60%.
În cazul românilor, sondajul din 2016 arată că 64% dintre respondenţi cred că apartenenţa la UE a adus avantaje României. Dintre cei care consideră că statutul de membru a adus beneficii, 44% nominalizează printre acestea accesul la noi locuri de muncă.
Elemente de identitate europeană
Printre elementele de identitate europeană, pentru 50% dintre respondenţi, democraţia şi libertatea rămân valori-cheie. În schimb, importanţa monedei euro ca element de identitate europeană este menţionată de 33% dintre participanţii la chestionar, înregistrându-se o scădere de 6 puncte procentuale faţă de anul 2015, în special în Zona Euro.
Deşi în scădere cu 9 procente faţă de sondajul din 2015, 34% dintre români văd în moneda Euro drept un element de identitate europeană. Astfel, România este singura dintre cele 9 ţări non-Euro care se află peste media europeană la acest capitol. Aproximativ unul din doi europeni (46%) consideră că armonizarea sistemului social ar întări ideea cetăţenia europeană.
Nevoia unei implicări mai puternice?
Europenii sunt de părere că vocile lor contează din ce în ce mai puţin, în special la nivel naţional. Numai 53% dintre respondenţi cred că vocea lor este auzită în ţara lor (-10 procente comparativ cu anul 2015). În general, numărul europenilor care consideră că opinia lor contează la nivel naţional este mai mare decât al celor care cred cu vocea lor contează la nivel european, cu excepția românilor şi lituanienilor. Astfel, 38% dintre români consideră că vocea lor contează la nivel european şi 32% că acest lucru se întâmplă la nivel naţional.
Oamenii nu au o viziune pozitivă asupra viitorului, majoritatea au menţionat că lucrurile se îndreaptă către o direcţie greşită la nivelul UE (54%, +13 procente comparativ cu anul 2015), sau în ţările lor (58%, +14 procente comparativ cu anul 2015).
Această întrebare îi situează pe români printre cei mai optimişti europeni în legătură cu perspectivele UE, întrucât 42% consideră că lucrurile merg în direcţia bună în Uniunea Europeană (25% este media la nivel UE) faţă de cei 40% (54% este media la nivel UE) care cred că lucrurile merg într-o direcţie greşită. 60% dintre români cred, în schimb, că lucrurile merg într-o direcţie greşită în propria ţară, faţa de 58%, media europeană.
Parlamentul European – imagine neutră
Parlamentul European are o imagine neutră pentru 44% dintre europeni (-2 comparativ cu anul 2015), în timp ce 46% (61% în România) îşi doresc ca acesta să joace un rol mai semnificativ (+2 comparativ cu anul 2015). Alături de Bulgaria şi Irlanda, România se află pe primul loc în privinţa imaginii pozitive a Parlamentului European (38% faţă de media de 25%). În total, ponderea celor care au o părere pozitivă sau neutră despre Parlamentul European este de 69% la nivel european, respectiv 78% la nivelul României. O proporţie de 60% dintre respondenţi au auzit de Parlamentul European în media, în timp ce numai 32% consideră că sunt informaţi despre activităţile acestuia.