Site icon TIMP ROMÂNESC

Eurodeputații au dezbătut prioritățile Președinției franceze cu Emmanuel Macron

Președintele Macron a prezentat miercuri eurodeputaților principalele obiective și strategia politică pentru cele șase luni în care Franța deține Președinția UE.

În cadrul unei dezbateri în hemiciclul de la Strasbourg, președintele Macron a explicat că valorile pe care a fost fondată UE – democrație, progres și pace – sunt în prezent amenințate și a solicitat un angajament pentru „a le da o nouă viață”. El a avertizat că sfârșitul statului de drept este începutul autoritarismului și a subliniat că UE trebuie să utilizeze dialogul pentru a-i recâștiga pe cei care „deviază” de la principiile democratice.

El i-a asigurat pe eurodeputați că Președinția franceză va acorda prioritate dosarelor legislative care îmbunătățesc calitatea locurilor de muncă, asigură salarii decente, reduc diferențele de remunerare între femei și bărbați, acordă drepturi lucrătorilor pe platforme online, combat discriminarea și garantează echilibrul de gen în consiliile de administrație ale întreprinderilor. El a propus, de asemenea, includerea dreptului la avort în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Președintele Macron s-a referit, de asemenea, la provocările climatice, digitale și de securitate, domenii în care proiectele de lege ar trebui să avanseze în cursul acestui semestru.

În domeniul apărării, președintele Macron a subliniat că Europa trebuie să fie capabilă să anticipeze riscurile și să își garanteze propria siguranță. El a subliniat că trebuie să rămânem fermi în fața interferențelor și încercărilor de a destabiliza Europa, în special cele venite din Rusia, și să îi pedepsim efectiv pe cei care încalcă normele internaționale.

„Europa ar trebui să devină o putere culturală, democratică și educațională, avem forța și mijloacele necesare pentru a realiza acest lucru”, a conchis acesta.

În numele Comisiei, vicepreședintele Maroš Šefčovič a subliniat faptul că securitatea europeană este contestată: „Suntem pregătiți să acționăm dacă este necesar”. El a menționat parteneriatul strategic cu Africa, relațiile cu țările din Balcanii de Vest, precum și suveranitatea economică și tehnologică a Europei („să readucem tehnologia înapoi în Europa”) ca priorități pentru lunile următoare. El a afirmat că, în ceea ce privește Regatul Unit, Comisia va da dovadă de bunăvoință, dar că UE are nevoie de un partener care să facă același lucru.

În reacțiile lor la discursul președintelui Macron, liderii grupurilor politice au salutat în mare măsură prioritățile Franței, dar au adăugat și alte acțiuni necesare, inclusiv încetarea votului unanim în Consiliu în domeniul afacerilor externe pentru a putea răspunde ferm, printre altele, la „comportamentul președintelui Putin”, abordarea diferențelor de remunerare dintre bărbați și femei, și revizuirea Pactului fiscal. Mai mulți vorbitori au solicitat progrese în ceea ce privește chestiunile legate de statul de drept referitoare la Ungaria și Polonia și au criticat sprijinul guvernului francez pentru includerea energiei nucleare în noua taxonomie verde.

Exit mobile version