Amânarea raportului MCV este mai degrabă o veste bună, a declarat pentru RFI europarlamentarul PSD, Corina Creţu, la scurt timp după anunțul purtătorului de cuvânt al Comisiei Europene privind publicarea raportului MCV în luna ianuarie a anului viitor. Corina Creţu consideră că raportul MCV „s-a politizat foarte tare” și că exista riscul folosirii lui în plan politic în unele satte care nu vor România în Schengen: „Speram ca dezbaterile din Parlamentul European privind discriminările legate de existenţa acestui raport, ştiţi foarte bine că nu există alte ţări care să aibă acest raport, în afară de România şi Bulgaria, nici pentru Croaţia nu s-a admis această chestiune, speram ca aceste dezbateri să fie luate în considerare (…). Din păcate, acest Mecanism s-a politizat foarte tare şi cred că acest lucru este foarte trist”.
„Cred că nu ne făceam iluzii, având în vedere dezbaterile care s-au creat în Franţa, bineînţeles în mod nemeritat, în ultima perioadă şi în Marea Britanie legate de lucrători. Cred că nu ne făceam iluzii că s-ar fi luat o decizie favorabilă legată de Schengen pentru România şi Bulgaria. Acum s-ar fi folosit tot în plan politic acest MCV, aşa că mai degrabă aş spune că-i o veste bună amânarea acestui MCV”, spune europarlamentarul PSD.
Raportul privind MCV va fi publicat la începutul anului 2014. Anunţul a venit marţi de la purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray. Iniţial, Bruxelles-ul anunţase că raportul MCV va fi publicat în decembrie anul acesta. Autorităţile române sperau ca documentul să fie prezentat înainte de Consiliul JAI de la sfârşitul anului 2013.