Deputații români din Parlamentul European au semnat o declarație de susținere a candidaturii României pentru relocarea, la București, a Agenției Europene pentru Medicamente, în contextul retragerii Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord din Uniunea Europeană, concretizând astfel intenţiile formulate în cadrul întâlnirii pe care au avut-o la finalul lunii trecute cu ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu.
”În calitate de reprezentanți ai României în Parlamentul European, ne declarăm susținerea pentru candidatura României privind relocarea, la București, a Agenției Europene pentru Medicamente. Este un obiectiv național, iar pentru atingerea acestuia considerăm necesară acordarea întregului nostru sprijin politic, de o manieră transpartinică”, se arată în textul declarației semnată de Victor Boștinaru, Daniel Buda, Cristian-Silviu Bușoi, Andi Cristea, Viorica Dăncilă, Mircea Diaconu, Damian Drăghici, Doru-Claudian Frunzulică, Maria Grapini, Cătălin-Sorin Ivan, Monica Macovei, Ramona-Nicole Mănescu, Marian-Jean Marinescu, Sorin Moisă, Siegfried Mureșan, Dan Nica, Norica Nicolai, Ioan Mircea Pașcu, Emilian Pavel, Cristian Dan Preda, Laurențiu Rebega, Daciana Octavia Sârbu, Csaba Sógor, Theodor Dumitru Stolojan, Claudiu Ciprian Tănăsescu, Claudia Țapardel, Mihai Țurcanu, Traian Ungureanu, Adina-Ioana Vălean, Renate Weber și Iuliu Winkler.
Agenția Europeană pentru Medicamente, una dintre cele mai mari și importante agenții europene, își are în acest moment sediul la Londra. Este un organism descentralizat al Uniunii Europene, care are ca principală responsabilitate protecția și promovarea sănătății publice, prin intermediul evaluării și supravegherii medicamentelor destinate uzului uman.
România va concura cu alte 18 state pentru a găzdui Agenția Europeană pentru Medicamente, în vreme ce 8 propuneri au fost trimise pentru Autoritatea Bancară Europeană. Hotărârea finală în privința relocării va fi luată în marja Consiliului Afaceri Generale din noiembrie 2017. Decizia va fi formulată în baza unor runde succesive de vot secret, fiecare stat membru având la dispoziție un număr egal de voturi. Statul membru care va fi selectat pentru găzduirea sediului Agenției Europene pentru Medicamente nu va mai putea candida pentru relocarea Autorității Bancare Europene.
România deține o expertiză consistentă în domeniul medical, aflându-se în partea superioară în ceea ce privește numărul de absolvenți de școală medicală, iar, începând din 2007, 14.000 de români specializați în medicină și farmacie lucrează în țările Uniunii Europene. De asemenea, în București își au sediul numeroase instituții de profil, inclusiv laboratoare și companii farmaceutice (Institutul Național de Cercetare Cantacuzino, Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie Ana Aslan, Institutul Național Victor Babeș, Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice Prof. Dr. N. Paulescu) care au ca obiectiv gestionarea efectelor majore în situații de criză care pot afecta sistemul național de sănătate.