Europarlamentarul Daniel Buda a trimis o solicitare ministrului de Externe prin care cere luarea unor măsuri pentru ameliorarea situației muncitorilor români din sudul Italiei.
„Le solicit public ministrului român al Afacerilor Externe, domnului Bogdan Aurescu, ministrului român al Muncii, doamnei Rovana Plumb, și Ambasadorului României în Italia, E.S. doamnei Dana Constantinescu, să ia toate măsurile necesare care se impun astfel încât lucrătorii români din sudul Italiei să nu mai fie exploatați și tratati ca sclavi”, atrage atenția europarlamentarul.
De asemenea, acesta susține că situația lucrătorilor români de pe plantațiile din sudul Italiei a devenit alarmantă: “În provincia Lecce, pe câmpurile din Nardò peste 400.000 de muncitori se confruntă cu grave forme de abuzuri. Acestora le sunt încălcate drepturile într-un mod flagrant, fiind lipsiți de condiții propice desfășurării muncii agricole. Astfel, programul lor de lucru ajunge pana la doisprezece ore pe zi, fără a fi prevazute pauze, fiind obligați să muncească și în orele care ating temperaturi caniculare. Spațiul locativ este unul precar, muncitorii dormind în case deteriorate, de cele mai multe ori fără acces la apă potabilă, curent sau gaz. Deși plata stabilită este de 4 euro pentru fiecare lădița de roșii, aceasta ajunge la 2 euro per lădiță, fiind reduse cheltuielile cu transportul și mâncarea”.
Daniel Buda subliniază că această formă de sclavagism modern nu trebuie permisă de către autoritățile italiene, tocmai de aceea, “le solicit ministrului Afacerilor Externe, Ministrului Muncii și Ambasadorului României în Italia să intervină de urgență și să ia toate măsurile care se impun cu privire la încălcarea drepturilor românilor care muncesc în acea zonă a Italiei”.
Astfel, europarlamentarul a anunțat că la începutul lunii septembrie, odată cu începerea noii sesiuni parlamentare, va depune o adresă către Comisarul European pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitatea forței de muncă, Marianne Thyssen, prin care va aduce la cunoștință modul în care lucratorii români sunt exploatați în Italia și va solicita măsuri pentru oprirea abuzurilor la care sunt supuși, notează ziuanews.ro.