Secretarul de stat Dan Neculăescu, a avut marți, 10 octombrie 2017,, la sediul MAE, consultări cu vice-ministrul afacerilor externe şi integrării europene din Republica Moldova, Lilian Darii. Această rundă de consultări continuă dialogul aprofundat dintre cele două ministere de externe la nivel de secretar de stat/vice-ministru, după întâlnirea similară organizată la Chișinău, în martie 2017.Potrivit unui comunicat de presă, secretarul de stat Dan Neculăescu a reiterat că Republica Moldova rămâne o prioritate a politicii externe a României și a evidențiat sprijinul constant al țării noastre pentru parcursul european al Republicii Moldova, în spiritul Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană. În acest sens, a accentuat necesitatea unui ritm cât mai susținut în implementarea procesului de reforme.
Au fost trecute în revistă acţiunile bilaterale întreprinse în acest an, precum și cele programate pentru perioada următoare. A fost evaluat stadiul proiectelor sectoriale de cooperare, un loc principal fiind ocupat de proiectele strategice privind interconectările de gaze și electricitate. Totodată, a fost abordat și stadiul dezvoltării dimensiunii economice, cu accent pe componenta investițională. Dan Neculăescu a evidențiat susținerea acordată de România, atât financiar, cât și cu expertiză, numeroaselor proiecte de dezvoltare în beneficiul direct al cetățenilor din Republica Moldova.
Cei doi oficiali au efectuat un schimb de opinii privind situația din regiune, inclusiv în contextul procesului de reglementare a conflictului transnistrean în formatul „5+2”, fiind reiterată susținerea pentru o soluție politică, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova. De asemenea, au fost discutate modalitățile menite să aprofundeze cooperarea la nivelul celor două ministere de externe și în cadrul organizațiilor regionale și internaționale.
Vice-ministrul Lilian Darii a exprimat mulțumiri pentru sprijinul acordat de România parcursului european al Republicii Moldova, precum și pe alte dimensiuni ale politicii externe.