Ambasada României la Atena în colaborare cu Primaria orașului Mioveni și Consiliul Județean Argeș, va desfășura , vineri, 13 octombrie 2017, ora 19.30, la sediul Ambasadei României (strada Emmanouil Benaki nr. 7, Psihiko, 15452 Atena), spectacolul intitulat Tradiții Românești, care va conține muzică, dansuri și degustări de preparate tradiționale din zona Argeș.
La acest eveniment dedicat Zilei Nationale a produselor traditionale românesti va participa delegația primăriei orașului Mioveni condusă de primarul orașului, Ion Georgescu.
Programul artistic va fi susținut de Ansambul Plai de Dor din Mioveni, care în urmă cu două luni a încântat publicul la Festivalul Internațional de Dansuri Folclorice din Salamina-Grecia, , ajuns la ediția a IV-a, prin evoluțiile energice, dar și prin portul tradițional. Dovadă stau diploma și trofeul Festivalului Internațional de Folclor pe care copiii de la Mioveni le-au primit din partea organizatorilor.
Delegația primăriei Mioveni are încheiat, încă din anul 2013, un parteneriat de cooperare cu primăria orașului Salamina. – corespondență de la Daniela Popescu, Grecia.