Intâlnire organizată de Memorialul Shoah în parteneriat cu Institutul Cultural Român, cu ocazia publicării volumului „Les Exportés” de Sonia Devillers, Éditions J’ai lu, 2023, a „Mes pas dans leurs ombres” de Lionel Duroy, Éditions Miallet‐Barrault, 2023, și a cărții „Shoah în România. Distrugerea și supraviețuirea evreilor și romilor sub regimul Antonescu”, 1940‐1944 de Radu Ioanid, Éditions CNRS, 2023.
Evenimentul care are loc marți, 5 septembrie 2023, de la ora 19:00 la Paris, la Auditoriul Edmond J. Safra, Memorialul Shoah se desfășoară în prezenţa autorilor și este găzduit de Valérie Lehoux, redactor-șef la Télérama.
Două treimi dintre evreii români uciși în timpul războiului au murit sub loviturile politicilor de persecuție și exterminare ale regimului dictatorial al lui Ion Antonescu, și nu în lagărele naziste, așa cum s-a crezut de mult. Tainele acestei povestiri sunt scoase în evidență de istoricul Radu Ioanid și romancierul Lionel Duroy. La rândul ei, Sonia Devillers relatează o poveste în mare măsură necunoscută, cea a familiei materne evreiești care, la începutul anilor ’60 a părăsit România, vândută și „exportată” de regimul comunist aflat atunci la putere
Întâlnirea este transmisă în direct pe conturile de Facebook, YouTube și Twitter Shoah Memorial.