Site icon TIMP ROMÂNESC

Excelența românească, recunoscută de către Comisia Europeană

La popunerea Ministerului Educației și Cercetării, Guvernul României a aprobat Memorandumul privind aprobarea Mecanismului de susţinere a cercetătorilor români care au obţinut Certificate de excelenţă din partea Comisiei Europene ca urmare a apelurilor pentru Burse Individuale Marie Skłodowska-Curie din cadrul Programului Orizont 2020.

            Acțiunile Marie Skłodowska-Curie fac parte din Programul-cadru al Uniunii Europene pentru cercetare și inovare Orizont 2020, Pilonul „Excelenţă ştiinţifică”, fiind proiecte dedicate resurselor umane din domeniul cercetare. Rolul lor este să finanțeze colaborarea pe termen lung între instituțiile academice și non-academice (instituții de învățământ superior, organizații de cercetare, sectorul privat, asociații, etc.), prin încurajarea mobilității transfrontaliere și inter-sectoriale a cercetătorilor, sprijinind cercetători excepționali în toate etapele carierei lor, indiferent de naționalitate.

Certificatele de Excelenţă au fost acordate pentru prima dată de către Comisia Europeană în anul 2017, ca măsură de sprijin pentru cercetătorii din întreaga lume care au aplicat în cadrul apelului pentru burse individuale Marie Sklodowska-Curie din cadrul Programului Orizont 2020 în anul 2016 şi au obţinut un scor de 85% sau mai mult, dar nu au putut fi finanţaţi. Comisia Europeană a acordat în luna martie a acestui an 2.136 de certificate de excelenţă cercetătorilor care au trimis aplicaţii de proiecte în apelul pentru burse individuale Marie Sklodowska-Curie 2019.

În urma evaluării apelului pentru burse individuale din 2019, 17 aplicaţii din România au primit certificate de excelenţă, 55 fiind acordate în anii precedenţi (2016-2018). Conform ultimelor statistici privind participarea României în Programul Marie Sklodowska-Curie, 346 de cercetători au primit finanţare până în acest moment în diverse tipuri de proiecte MSCA.          De asemenea, 65 de organizaţii-gazdă din România au contractat granturi în valoare de peste 12 milioane de euro.

Pe fundalul dinamicii actuale, este de așteptat ca numărul de aplicaţii din România la Programul Marie Sklodowska-Curie să fie în creștere, contribuind la creşterea absorbţiei de fonduri din Programul-cadru al Uniunii Europene.

Având în vedere aceste aspecte, identificarea unei surse de finanţare alternative pentru aceste proiecte ar permite implementarea unor proiecte excepţionale propuse de cercetătorii români şi ar impulsiona dezvoltarea carierelor acestora, în ţară sau străinătate. În plus, finantarea salariilor cercetătorilor ar putea contribui la stabilizarea resursei umane pentru cercetare în România, ţinând cont de faptul că cercetătorii români, pregătiţi şi specializaţi pe durata acestor scheme de mobilitate, îşi vor continua activitatea în ţară după implementarea proiectului.

Prin Programului Operațional Capital Uman se va institui un mecanism financiar, prin intermediul unui proiect necompetitiv, prin care se vor oferi stimulente cercetătorilor care au obţinut certificatul de excelenţă Marie Sklodowska-Curie, pentru a sprijini cercetarea și inovarea, colaborarea pe termen lung între instituțiile de învățământ superior, organizațiile de cercetare și sectorul privat. În cadrul mecanismului vor fi susținute activități din cadrul POCU, OS 6.13 – Creșterea numărului absolvenților de învățământ terțiar universitar și non-universitar și se va acorda un salariu  lunar în valoare de maximum 2.500 EURO, pe perioada stagiului de cercetare, pentru cercetătorii care au primit Certificatul de excelență.

Punerea în aplicare a mecanismului de finanţare a fost delegată Ministerului Educaţiei şi Cercetării, căruia i se va încredința sarcina de a  acorda, pe baza Certificatului de Excelență Marie Curie şi în limita bugetului disponibil, sume lunare pentru cercetătorii selectaţi. Contractele individuale vor condiţiona acordarea acestor stimulente pentru perioada stagiului de cercetare, de reintoarcerea în țară.

 

Exit mobile version