Site icon TIMP ROMÂNESC

EXCLUSIV TIMP ROMÂNESC

Etnicii români din Timoc vor șanse egale cu cei din Voivodina la alegerile pentru viitorul Consiliu al Minorității Române din Serbia

Președintele Inițiativei Românilor din Serbia, Boian Barbuță, a sesizat Comisia Electorală Republicană din Serbia cu privire la existența, pe lista depusă de Daniel Petrovici pentru alegera viitorului Consiliu Național al Minorității Române (CNMR), a trei candidați aflați în incompatibilitate. În document se face referire la Marcel Drăgan, Nicu Ciobanu și Vasile Barbu, toți trei cu funcții de conducere în media de limbă română din Voivodina, ceea ce, potrivit lui Bărbuță, le dă avantajul de a apărea în presa din regiune și ar crea o discriminare față de ceilalți competitori care nu au astfel de posibilități. Bărbuță spune că prezența celor trei persoane pe lista constituie ”cum se spune în România, un conflict de interese” și cere scoaterea lor de pe lista de candidați.

Referindu-se la cele trei persoane care au fost eliminate din lista pe care Inițiativa a depus-o, Bărbuță a explicat că nu a fost vorba de conflict de interese, ci de o problemă administrativă, de birocrație: ”Ei nu au fost înscriși la primărie la minoritatea română și calculatorul nu i-a recunoscut. De aceea au fost scoși. Nu pentru conflict de interese”.

Scrisoarea a fost adresată și premierului sârb, Aleksandar Vučić, căruia Bărbuță îi reamintește de angajamentul luat la întrevederea cu premierul român Victor Ponta de a asigura șanse egale tuturor competitorilor pentru CNMR din Serbia.

”Cerem o campanie fair, așa cum ni s-a promis. Cerem ca toți cei care candidează să capete dreptul de a se prezenta în media în mod egal”, a spus Boian Bărbuță.

De asemenea, acesta a mai precizat că documentul a fost transmis și ministrului pentru Informare, precum și OSCE și altor organisme care monitorizează situația minorităților din Serbia. Totodată scrisoarea va fi transmisă și autorităților de la București, cărora le cere să se asigure că va fi o campanie corectă.

Până astăzi, pentru alegerea viitorului Consiliu Național al Minorității Române din Serbia au fost depuse două liste – cea deschisă de Daniel Petrovici și cea deschisă de Boian Bărbuță.

 

 

Exit mobile version