Site icon TIMP ROMÂNESC

Excursii tematice pentru tinerii români din Basarabia istorică

Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni are în desfășurare proiectul „Cheia spre Ţară – excursii tematice pentru tinerii români din Basarabia istorică”, în perioada 27 octombrie – 4 noiembrie 2018 la Cetatea Albă din Sudul Basarabiei, Ucraina. Derularea proiectului se realizează în parteneriat cu Asociația Național – Culturală a Românilor din regiunea Odesa „Basarabia”.

Proiectul implică 800 de persoane, din care 736 elevi și 64 de cadre didactice sau părinți însoțitori, din satele românești din Bugeac. În fiecare zi a intervalului 27.10.2018 – 04.11.2018 pleacă din Ismail spre Cetatea Albă câte cel puţin  două autocare cu elevi și profesori sau părinți însoțitori, cu rute de călătorie prin cinci raioane (Reni, Ismail, Chilia, Tatarbunar, Sărata).

Până acum au participat la excursie 400 de tineri din 8 sate, toți fiind încântaţi de ceea ce află, cât şi de ceea ce văd legat de Istoria Neamului Românesc. Aproximativ 90% dintre elevi văd pentru prima data Cetatea Albă.

Aceştia au vizitat impresionanta fortareaţă localizată în Sudul Basarabiei, care a reprezentat unul dintre punctele cheie ale apărării lui Ștefan cel Mare, dar a fost ocupată în 1940 de Uniunea Sovietică, iar după 1991 a devenit parte a Ucrainei. Un alt obiectiv este Muzeul oraşului, care este unul complet, prezentând istoria regiunii de la paleolitic până la al Doilea Război Mondial, dar şi etnografie sau istorie naturală.

Scopul acţiunii este facilitarea cunoaşterii unor realități din trecutul istoriei naționale românești, în vederea recuperării și menținerii vii a memoriei istorice, şi a conştientizării apartenenţei la neamul românesc. Totodată, proiectul vizează creșterea gradului de informare cu privire la valorile istorice, culturale și spirituale româneşti, în sensul cultivării respectului faţă de acestea şi a asumării lor în viaţa cotidiană.

Acțiunea se încadrează în Programul Strategic – Spaţiu Cultural Românesc Comun – Centenarul Marii Uniri 1918 – 2018, program ce face parte din Planul de activități pentru anul 2018 al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, instituție subordonată Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, privind Caravana identității românești – program din domeniul identitar românesc.

Exit mobile version