Site icon TIMP ROMÂNESC

Exercițiu de combatere a migrației ilegale pe Marea Neagră

La 5 octombrie 2017, la Constanța, Garda de Coastă a participat la un exercițiu demonstrativ organizat, în cadrul cursului ”Challenges of securing maritime areas for the European Union”, de Colegiul Naţional de Afaceri Interne (CNAI) din cadrul Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, sub egida Colegiului European de Securitate şi Apărare (ESDC)  de pe lângă Consiliul UE.Exercițiul a avut ca scop creşterea nivelului de cooperare operativă între structurile MAI, prin punerea în aplicare a procedurilor standard de operare pentru gestionarea unei situații de criză generate de un aflux de imigranți în zona litoralului Mării Negre.

De asemenea, în cadrul simulării s-a pus accent pe verificarea modului de integrare al capacităţii operaţionale al structurilor cu atribuții pe linia combaterii fenomenului migrației ilegale şi verificarea în teren a modului de cooperare şi sincronizare al activităţilor desfășurate potrivit competentelor.

Activitatea s-a desfăşurat sub forma unui exerciţiu de combatere a migrației ilegale pe Marea Neagră, care a constat în identificarea unei nave cu migranți care se îndrepta dinspre coastele Turciei spre țărmul românesc, intervenția operativă pentru salvarea persoanelor aflate în pericol, identificarea traficanților și derularea operațiunilor de debarcare, acordare de îngrijiri medicale, identificare și amprentare.

Poliţia de Frontieră Română a participat cu trei mijloace de mobilitate navală  aflate în dotarea Gărzii de Coastă – o navă maritimă de intervenţie proiect Shaldag  MK 4, o navă maritimă de remorcaj şi salvare proiect SRS 405 şi o ambarcaţiune din clasa 4 din dotarea G.N. Constanţa.

Pe întreaga perioadă a derulării exerciţiului, activitatea a fost coordonată de Centrul Operaţional S.C.O.M.A.R. (Sistemul Complex de Observare, Supraveghere si Control al Traficului la Marea Neagra), aflat la sediul Gărzii de Coastă, informează Poliția de Frontieră.

Exit mobile version