În ziua de 29 septembrie 2020, CERT-RO a participat la cea de-a doua ediție a Blue OLEx 2020, exercițiu de tip table-top dedicat crizelor de securitate cibernetică la nivel european. Blue OLEx este un eveniment de nivel înalt, organizat în fiecare an de unul din statele membre. Prima ediție a fost organizată de Franța, România având o contribuție importantă în susținerea proiectului, iar a doua ediție a fost găzduită anul acesta de Olanda.
În 2021, România urmează să fie cel de-al treilea stat membru care va organiza acest eveniment important.
Ediția din acest an a avut loc online și a urmărit consolidarea relației în cadrul comunității de securitate cibernetică la nivel executiv, precum și creșterea nivelului de conștientizare a situației și schimbul de bune practici. Evenimentul s-a finalizat cu o discuție la nivelul șefilor autorităților de securitate cibernetică din statele membre UE, care a abordat un set de inițiative în domeniul gestionării crizelor la nivel european.
Cu ocazia evenimentului, a fost lansată noua rețea de cooperare Cyber Crises Liaison Organisation Network (CyCLONe), care este rezultatul eforturilor Grupului de Cooperare NIS, unde România a avut o contribuție importantă. Scopul CyCLONe este de a implementa Planul Comisiei Europene pentru răspuns rapid la situații de urgență în cazul unui incident sau crize cibernetice transfrontaliere pe scară largă (Blueprint). Elementul de noutate al CyCLONe este că generează premisele realizării de sinergii între nivelurile tehnic, operațional și politic în situații de criză.
Directorul general al CERT-RO, Dan Cîmpean, a participat ca moderator al unuia dintre cele cinci grupuri de lucru în cadrul exercițiului, iar în finalul evenimentului a prezentat câteva idei privind ediția de anul viitor a exercițiului și a reuniunii șefilor autorităților de securitate cibernetică, care vor fi găzduite de România.