În perioada 17-21 octombrie 2024, în Veneția are loc exercițiul EU MODEX, unde țările participante, printre care și România, vor exersa, pe baza unor scenarii bine definite, diferite tipuri de intervenții în situații de urgență, cauzate de fenomene meteo extreme.
În total, alături de profesioniști, voluntari și participanți, peste 600 de persoane din 18 țări vor fi implicate în activitate.
România participă la acest exercițiu prin Echipa RO1.EMT Tip 1 care cuprinde 42 profesioniști dintre care 25 cadre medicale – 10 medici specialitatea medicină de urgență și 13 asistenți din cadrul UPU-SMURD al Spitalul Clinic de Urgență București (Floreasca), Spitalului Clinic de Urgență pentru copii Grigore Alexandrescu, Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, Spitalului Clinic Județean de Urgență Sfântul Spiridon, Spitalului Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei, 1 medic din cadrul DSU și 1 medic ginecolog de la Spitalul Clinic Nicolae Malaxa. Totodată, participanți la acest exercițiu sunt și 17 profesioniști din cadrul DSU, IGSU, ISU-BIf.
„Testarea procedurilor de protecție civilă este importantă pentru a ne pregăti și pentru a interveni eficient în caz de urgență”- a declarat viceprimarul și evaluatorul protecției civile, Andrea Tomaello
Execitiul EU MODEX face parte din cadrul mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene.