Departamentul pentru Situații de Urgență, împreună cu Ambasada Japoniei în România și cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare, organizează luni, 13 martie, Conferința România – Japonia despre managementul dezastrelor.
Scopul conferinței este de a dezvolta cooperarea între cele două țări, prin schimbul de experiență în domeniul reducerii riscurilor la cutremure. Temele de discuție se referă la sistemele și instituțiile care au drept scop reducerea riscurilor la dezastre, politicile puse în practică de autorități pentru a atinge acest scop, precum și modul în care se poate implica sectorul privat.
România și Japonia se aseamănă din punct de vedere al riscurilor la cutremure. De exemplu, cutremurul din România din 1977 a avut o magnitudine de 7,2 Richter, în vreme ce în Japonia s-au înregistrat cutremure similare în aprilie 2016 (7,3) și în octombrie 2016 (6,6).
Experiența Japoniei poate fi folosită de România pentru reducerea riscurilor la dezastre. La nivel central și local, în Japonia sunt dezvoltate politici de colaborare privind prevenirea, răspunsul și reconstrucția la cutremure. Această colaborare include și sectorul privat, precum și organizațiile neguvernamentale.
Din partea Japoniei, la conferința de la București participă Kisaburo Ishii, ambasadorul Japoniei, precum și reprezentanți ai Biroului de Management al Dezastrelor.
Din partea României, iau parte Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, precum și reprezentanți ai ministerelor, autorităților locale, agențiilor care au responsabilități în reducerea riscurilor la dezastre, dar și din mediul academic și societatea civilă.
foto:hotnews.ro