Institutul Cultural Român de la Londra organizează expoziția de fotografie in memoriam Ion Caramitru, semnată de Florin Ghioca, intitulată „Caramitru – Beyond the Stage“, în perioada de 9-23 martie 2023. Vernisajul va avea loc la sediul reprezentanței joi, 9 martie, ora 19:00, în ziua în care actorul Ion Caramitru ar fi împlinit 81 de ani.
Expoziția de la ICR Londra include aproximativ 30 de fotografii semnate de Florin Ghioca, care îl prezintă pe Ion Caramitru dincolo de scenă, alături de personalități românești ale culturii sau sportului, precum George Banu, Ana Blandiana, Andrei Pleșu, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Horațiu Mălăele, Mihail Șora, Simona Halep, dar și alături de președinții Maia Sandu sau Klaus Iohannis. Un moment important a fost întâlnirea, în anul 2017, cu Majestatea Sa Regele Charles (pe atunci A.S.R. Prințul Charles), aflat în vizită la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale“ din București. Totodată, publicul britanic va putea vedea fotografii din intimitatea cabinei, de la repetiții, fiind surprinse momente amuzante sau neplăcute din interiorul teatrului.
În cadrul evenimentului, Loreta Popa, reprezentantă a Muzeului Național al Literaturii Române din București, va prezenta volumul Ion Caramitru.. la plecare, semnat de teatrologul George Banu.
Ion Caramitru a fost unul dintre cei mai importanți actori români, fiind considerat unul dintre cei mai buni zece interpreți ai lui Hamlet din toate timpurile. A fost ministru al Culturii (1996-2000), director al Teatrului Național „Ion Luca Caragiale“ din București (2005-2021) și președinte al UNITER, fiind distins cu titlurile Honorary Officer of the Order of the British Empire, în 1995;Chevalier des Arts et des Lettres – distincție acordată, în 1997, de Ministerul Culturii din Franța; Order of the Rising Sun from the Emperor of Japan, în 2017; Ordinul Naţional „Steaua României“ în grad de Cavaler, în 2017.
Ion Caramitru a încetat din viață în data de 5 septembrie 2021, la 79 de ani. În perioada 2015-2021, Florin Ghioca, fotograful Teatrului Național „Ion Luca Caragiale“ din București, a surprins mai multe momente inedite cu Ion Caramitru, multe dintre acestea fiind incluse în expoziția „Caramitru – dincolo de scenă”, care a putut fi vizitată în cadrul Festivalului Național de Teatru din București (FNT) și în cadrul Reuniunii Teatrelor Naționale Române la Chișinău. Expoziția organizată la ICR Londra include o parte din aceste fotografii.
Florin Ghioca este jurnalist, teatrolog, fotograf oficial al Teatrului Național „Ion Luca Caragiale“ din București și președinte fondator al International Association of Theatre Photographers (IATP).