Expoziția de grup „Hug me Hard: Chapter #1”, la ICR Berlin

A.R.

2 ani ago

Institutul Cultural „Titu Maiorescu” din Berlin va organiza, în spațiul său de artă [Ceci n’est pas une] Gallery și în colaborare cu Galeria Posibilă (București), expoziția de grup „Hug me Hard. Chapter #1: Alexandra Boaru, Lucia Ghegu, Denise Lobonț”, în perioada 28 aprilie –25 iunie2023.

Lansată concomitent cu „Gallery Weekend Berlin” – eveniment de mare vizibilitate pe plan local -, expoziția pune în centrul său practici artistice ale unor voci tinere de pe scena românească contemporană, alăturând lucrări dintr-o gamă largă de medii într-o instalație inter-medială ce investește întreg spațiul expozițional. Deschiderea oficială a expoziției va fi însoțită de un live performance cu muzică electronică, susținut de artistul Daniel Bucurescu.

Cum poate se poate lăsa deja ghicit din titlu, „Hug Me Hard” /„Îmbrățișează-mă strâns” este un proiect ce mizează pe tensiunea și ambivalența lumii care astăzi ne înconjoară. Prin intersecția dintre limbaje și materialități diferite —sculpturi textile,obiectesonore, lucrări de fotografie și artă video, în tandem cu instalații de desene —, expoziția se hrănește din uniunea contrastelor dintre văzut și nevăzut, rigid-moale, încleștat-mângâietor, catifelat-înțepător. Ca o îmbrățișare intensă, primită după o lungă absență.

Astăzi, când umanitatea se află la o răscruce istorică parcă fără precedent, traversând nenumărate necunoscute globale și crize umanitare, climatice sau sociale, o explorare a ceea ce [mai] definește condiția umană în profunzimea structurii sale, pare mai relevantă ca oricând. Imbinând teme de mare actualitate în discursurile curatoriale internaționale, cele trei artiste emergente propuse pentru acest proiect prezintă un corp consistent de lucrări recente, realizate între 2020-2023- anii pe care societățile de pretutindeni s-au obișnuit să îi echivaleze cu starea de excepție, izolarea, incertitudinea, imobilitatea și Angst-ul existențial. Acest nou model de timp sincronic, în care cu toții am devenit contemporani unii cu ceilalți prin prisma experiențelor comune împărtășite la nivel planetar, aduce în prim plan un set de preocupări complementare ce creionează peisajul psihologic al expoziției „Hug Me Hard”.

Artista Lucia Ghegu caută punctele de intersecție dintre istoriile personale și cele universale, axându-si practica pe noțiuni recurente precum sentimentul de apartenență, înstrăinarea, comunitatea și spațiul văzut în cheie arhitecturală. Lucrările extrase din seriile „Self-made traps”(Capcane autogenerate), „Hugging Devices”(Dispozitive de îmbrățișare) sau „Global Positioning System”(Sistem de poziționare globală) formează, împreună, o instalație ce abordează condiția omului contemporan prin prisma echilibrului precar între comuniune și starea de dezorientare ori inadecvare.

Motivată de problematica identității de gen, Denise Lobonț folosește fotografia documentară ca un instrument de analiză critică și deconspirare a stereotipurilor înconjurând constructul social al masculinității „toxice”, perpetuate în societatea contemporană. Prin fructificarea întâlnirilor întâmplătoare, o doză sănătoasă de umor și ochiul iscoditor ce îi caracterizează demersul, Denise transformă în proiectul „Vânzătorii de Flori” legendara Piață de Flori din Rahova într-o scenă de cercetare antropologică. Înarmată cu aparatul ei analogic, artista se cufundă în spațiul neconfortabil deschis de încărcătura erotică implicită în aceste interacțiuni și generează un material vizual autentic, concentrat pe figura locală, profund atipică a florarului rrom – sensibil, modest, vulnerabil chiar.

„Cum ar fi să trăiești într-un ciclu continuu de schimbare a speciei de care aparții, asta garantându-ți posibilitatea la o viață care poate duce la nemurire, dar fără o autonomie de a alege ce să fii sau când să tranzitezi”? Aceasta este întrebarea imposibilă de la care pornește investigația Alexandrei Boaru. În căutarea redefinirii condiției umane, artista croiește o țesătură fictivă, profund personală și perfect utopică: un univers speculativ în care legile evoluției, ale biologiei și geneticii, așa cum le cunoaștem, sunt complet răstălmăcite. Fără o delimitare fixă între specii, Alexandra creează un sistem simbiotic de coabitare bazat pe fuziunea- aleatorie și misterioasă – dintre regnuri. „Sunt o conștiință călătoare”, scrie ea.

***

Expoziția „Hug Me Hard #1” inaugurează o nouă linie de program ce dorește să reunească și să confrunte practici artistice ale unor creatori emergenți, rezidenți în România și/sau Germania. Făcând vizibile poziții și gesturi artistice relevante în prezent pentru diversele direcții ale artei contemporane din România dar și de pe plan internațional, miza acestei serii de expoziții este de a veni în întâmpinarea și de a aduce în atenția publicului berlinez voci mai puțin vehiculate sau insuficient cunoscute la nivelul scenei artistice (inter)naționale, dar care demonstrează un potențial critic, estetic sau discursiv inconturnabil pentru preocupările teoretice și vizuale actuale.

Alexandra Boaru (n.1997) este o artistă multi-disciplinară, preocupată de fotografie, performance și video. Practica ei chestionează înțelegerea umanuluiși impactul pe care acesta îl are în raport cu mediul exterior, cu ceilalți și cu propria sa ființă. Una dintre temele majore din corpul ei de lucrări este explorarea granițelor dintre a fi om și a deveni altceva, artista obiectificându-se în acest proces prin intermediul propriului său corp. Astfel, devine simultan atât observatorul cât și subiectul cercetării. Demersul ei poate fi descris ca unul poetic, fiind influențată în principal de literatura secolului al XX-lea și de conceptualismul anilor ‘70.

Lucia Ghegu (n.1990) a studiat inginerie, arte plastice și design industrial. Desenul a fost întotdeauna o parte importantă a demersurilor sale. Artista alege desenul ca o soluție împotriva tendinței de hiper-tehnologizare; ca o reacție imediată, spontană, o notă rapidă, prin care poate înțelege relațiile dintre ea și lumea exterioară. În ultimii ani, practica artistică a Luciei s-a dezvoltat în domeniul designului de obiect. Artista construiește obiecte care respectă regulile esteticii, dar ale căror funcționalitate este pusă sub semnul întrebării. Lucrările sale sunt caracterizate de o natură duală, de coexistența unor principii opuse, a întunericului și a luminii, a funcționalității și a inutilității. Dincolo de acestea, concepte precum apartenența, alienarea, comunitatea și migrația apar în mod recurent în lucrările sale. Istoria sa personală i-a marcat practica artistică, astfel încât lucrările sale oferă o viziune introspectivă și radicală a relației cu familia, a casei, precum și a interacțiunilor umane și spațiilor.

Denise Lobonț (n.1995) trăiește și lucrează în București. După ce a absolvit licența în Arte Plastice la Universitatea Națională de Arte din București (2017), a primit o bursă pentru a efectua un stagiu ca asistent fotograf la Paris. În 2020 s-a înscris la programul de Master în fotografie și imagine dinamică la aceeași Universitate. În 2022 a efectuat o rezidență de artă la Urban Nation Museum for Contemporary Art din Berlin, unde a întreprins o cercetare investigativă în jurul receptării critice a lucrătorilor sezonieri români. Practica artistei este motivată de o abordare documentară a identității de gen, cu scopul de a dovedi o redundanță a normelor de gen, așa cum apar ele perpetuate în contemporaneitate. Devoalând stereotipuri ce sunt, în mare parte, încă prezente astăzi, artista oferă contra-narațiuni în care construcțiile sociale stabilite sunt expuse și chestionate. În fotografiile sale, un accent deosebit este pus pe comportamentele de „machism”. Folosind privirea feminină ca un instrument critic, Denise abordează această mentalitate adânc înrădăcinată și o subminează cu asocieri proaspete și contrastante.Mai multe informații se pot găsi pe website-ul personal: www.deniselobont.com.

Înființată în 2003 de Matei Câlția, Galeria Posibilă este una dintre primele inițiative de artă contemporană care au apărut în sectorul privat din București. Galeria se definește pe sine ca un loc esențial pentru producția, prezentarea, promovarea și discutarea practicilor fotografice, punând un accent puternic pe studiul și utilizarea peisajului. Încurajează atât experimentele artistice, cât și pe cele curatoriale pe teme precum identitatea, transformarea și memoria; concomitent, o atenție deosebită este acordată avansării sectorului publicațiilor de artă autohtone, prin susținerea producției de cataloage și cărți de artist. Încă de la înființarea sa, Galeria Posibilă a acționat ca o platformă de sprijin și vizibilitate pentru arta (foarte) tânără: organizat în fiecare an, proiectul MASTER intermediază în mod activ realizarea lucrărilor de disertație ce demonstrează o cercetare riguroasă și o viziune convingătoare, la parametri expoziționali potriviți conceptului acestora.

Daniel Bucurescu s-a născut la Berlin și a fost educat la Academiile de Muzică din Rostock| Geneva| Paris. După ce și-a atins limitele artistice în cadrul programului stART.up, se îndreaptă acum cu hotărâre „în afara zonei de confort”, spre noi țărmuri. Jonglează între concepție, organizare, dramaturgie și spectacol și încearcă să reflecteze și să regândească tot ceea ce a învățat în formarea sa de pianist clasic. Realizează proiecte interdisciplinare cu referințe sociale și aduce muzica clasică în contexte noi, fiind în permanență în căutarea unor noi puncte de contact transdisciplinare. Mai multe informații se găsesc pe:https://www.danielbucurescu.com.