Site icon TIMP ROMÂNESC

Expoziția „Minunata lume nouă – Case ale migranților români” ajunge la Timișoara

Foto: ICR

Visul de a avea propria casă este foarte răspândit. Dorința de a construi ceva care dăinuie, pentru sine și pentru copii, reprezintă în multe țări țelul agoniselii pentru familiile și cuplurile tinere. O casă poate să însemne însă mult mai mult decât „acasă”. Casele construite de migranții români în țară sunt în primul rând semne vizibile ale succesului, hărniciei și ascensiunii sociale a proprietarilor, plecați din cauza situației economice din satele natale pentru a lucra în străinătate. Pentru proprietari ele reprezintă în același timp un stil de viață modern, occidental și o nouă estetică.

Astfel, expoziția „Minunata lume nouă – Case ale migranților români” ajunge la Timișoara, între 12 octombrie și 5 noiembrie 2017. Acest proiect expozițional îşi propune să puncteze diverse aspecte ale migraţiei şi boom-ului din construcţii, ilustrând consecințele acestora asupra satelor, regiunii și peisajului cultural. Minunata lume nouă prezintă exemple de case din Țara Oaşului, Maramureş şi Bucovina, regiuni din Nordul României cu un accentuat caracter rural.Acestea se disting de casele tradiționale prin culori intense, etaje numeroase, decorațiuni din granit și marmură. Proprietarii noilor case muncesc în timpul anului în Italia, Spania, Franța sau Marea Britanie. În străinătate lucrează de obicei în construcţii, în sectorul menajer, al serviciilor de îngrijire a bătrânilor sau în agricultură. Banii puşi deoparte sunt investiţi în construirea unor case mari în localităţile din care provin. Casele nou construite ajung însă să fie locuite foarte rar. Vârstnicii rămaşi în ţară continuă să locuiască în propriile case, ocupându-se de îngrijirea nepoţilor şi a caselor nelocuite. Numai de Crăciun, Paște şi în luna august satele se animă prin întoarcerea celor plecaţi. În luna august au loc numeroase nunţi fastuoase, după care satele amuţesc din nou.

Expoziția își continuă turneul în România și ajunge în toamna acestui an la Timișoara, unde poate fi vizitată pentru prima dată într-un spațiu public, și anume la Iulius Mall, unul dintre cele mai importante spații comerciale din România. Manifestarea face parte din evenimentele colaterale ale bienalei de artă contemporană Art Encounters 2017.La Timișoara expoziția va fi însoțită de un workshop internațional în limba engleză – Transnational Migration and its Consequences in Southeastern Europe– care va avea loc sâmbătă, 4 noiembrie, la Casa Adam Müller-Guttenbrunn, str. Gh. Lazăr nr. 10-12, Timișoara.

Primul workshop interdisciplinar pe această temă (Minunata lume nouă – Migrația, boom-ul în construcții și consecințele sale), care s-a desfășurat în noiembrie 2015 la Berlin, a adus împreună specialiști din diferite domenii. Este necesară continuarea discuției despre diferitele consecințe ale migrației transnaționale asupra țărilor de origine, de data aceasta dintr-o perspectivă geografică mai amplă care va cuprinde zona Europei de Sud-Est. Nu doar România, ci și țările învecinate înregistrează o rată mare de emigrare. Discuțiile din cadrul workshop-ului de la Timișoara vor urmări similitudinile și diferențele în manifestările acestui fenomen și efectele pe termen lung în România, Serbia, Croația și alte țări.Printre subiectele principale care vor fi abordate în cadrul workshop-ului se numără: aspecte transnaționale ale migrației, simboluri ale succesului și ale statutului social, casa de vis și viitorul regiunilor depopulate ca urmare a fenomenului migrației.

O mare parte din fotografiile expoziției sunt realizate de fotograful Petruţ Călinescu. Alte fotografii aparţin artistului Matei Bejenaru precum şi unui număr important de cercetători care au documentat această temă în România şi în ţările de destinaţie: Remus Gabriel Anghel, Eli Bădică, CarmenChasovschi, Pietro Cingolani, Ionuț Dulămiță, Anamaria Iuga, Andra Jacob Larionescu, Daniela Moisa, Diana Necoară, Cristina Toderaș, Amelia Tue, Ciprian Vațe.

Exit mobile version