Ministerele Afacerilor Externe din România și Republica Elenă, prin intermediul Arhivelor Diplomatice din cadrul celor două ministere și al Ambasadei României în Republica Elenă, au inaugurat marți, 5 iulie 2022, la Muzeul de Artă Bizantină și Creștină din Atena, expoziția Grecia-România – 140 de ani de relații diplomatice (1880-2020). Expoziția a fost planificată inițial pentru anul 2020, când s-au împlinit 140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice bilaterale, fiind însă amânată în contextul pandemiei de COVID-19. Proiectul comun de colaborare a fost reluat în anul 2022, în contextul sărbătoririi, de către România, a 160 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Străine.
Evenimentul a fost deschis de către însărcinatul cu afaceri ad interim al României în Grecia, Adriana Ciamba, directorul Unității Arhive Diplomatice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României, Doru Liciu, directorul Serviciului de Arhive Diplomatice și Istorice din Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Elene, Georgios Polydorakis, și directorul adjunct al Muzeului de Artă Bizantină și Creștină din Atena, Eleni Manolessou.
Reprezentantul diplomatic al României la Atena a subliniat semnificația expoziției în contextul aniversării relațiilor diplomatice româno-elene și a 160 de ani de diplomație modernă română, care se alătură legăturilor istorice profunde și afinităților culturale dintre România și Republica Elenă.
Directorul Unității Arhive Diplomatice din cadrul MAE român s-a referit la istoria relațiilor bilaterale dintre România și Republica Elenă, la figuri istorice marcante din cele două țări și a evidențiat, în context, contribuția comunităților de români și greci la consolidarea dialogului bilateral.
Reprezentantul MAE elen a apreciat excelenta colaborare dintre serviciile de arhive român și grec atât în plan bilateral, cât și la nivel european și s-a referit la conținutul expoziției, care include o selecție a câtorva documente ilustrative pentru relațiile dintre două țări partenere în UE și aliate în NATO.
Documentele și fotografiile prezentate în cadrul expoziției au menirea de a evidenția momentele de referință din istoria relațiilor dintre cele două țări (deschiderea primelor reprezentanțe diplomatice, numirea primilor șefi de misiune, tratate internaționale, vizite oficiale).
La vernisaj au participat reprezentanți ai corpului diplomatic, oficiali locali, ai mediului academic și cultural, jurnaliști și membri ai comunității românești. Un invitat special al evenimentului a fost Scarlat Arion, fiul fostului reprezentant diplomatic al României în Republica Elenă până în 1947, decorat recent de către Președintele României cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Ofițer „în semn de apreciere pentru contribuția importantă avută la promovarea culturii țării noastre în Republica Elenă, pentru dăruirea cu care s-a implicat în păstrarea identității comunităților românești”.
Expoziția este deschisă publicului în perioada 1-15 iulie 2022.