Biblioteca Metropolitană București (BMB), prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, anunţă vernisajul expoziției de pictură „Când tac…”, semnată de conf. univ. dr. Aurora Martin, luni, 4 aprilie 2022, începând cu ora 17:00, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”.
Aurora Martin este în prezent profesoară la Institutul Pontifical Oriental din Vatican, consilier superior, în cadrul Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între femei și bărbați și o activistă pentru drepturile omului. În anul 2015, a fost aleasă de Revista Avantaje Femeia anului pentru promovarea şi apărarea drepturilor femeii. Ca artist, deși a început cursurile de pictură în anul 2021 (la Art & Hobby Studio, sub îndrumarea artistei Bianca Radu), tot în același an a avut și prima expoziție, în Italia, la Satura Art Gallery din Genova.
„Ceea ce o particularizează și dă greutate lucrărilor sale este capacitatea de a sintetiza figuri, cu o sensibilitate extrem de rafinată și de a folosi intens forța expresivă a culorilor.” (Flavia Motolese, critic de artă și curatoare la Satura Art Gallery, Genova).