Site icon TIMP ROMÂNESC

Expoziție temporară „România și Uniunea Europeană – 15 ani împreună”

În perioada 14 decembrie 2022 – 31 martie 2023, cu sprijinul ambasadelor statelor membre ale Uniunii Europene în România, Banca Națională a României organizează în cadrul Muzeului BNR, expoziția  temporară „România și Uniunea Europeană – 15 ani împreună”.

Conceptul expozițional propune o călătorie prin toate statele membre ale Uniunii Europene, prin intermediul unor obiecte simbolice, având ca scop evidențierea diversității și coeziunii Uniunii Europene.

Totodată, vizitatorii pot admira monedele și bancnotele naționale ale statelor din cadrul Uniunii Europene, aflate în patrimoniul BNR. Cu totul inedită este expunerea, pentru prima dată în România, a unor monede euro cu caracter jubiliar aparținând unei colecții private.

Exit mobile version