Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a declarat vineri că primele avioane F16 vor sosi în România în 2016, iar până atunci se va realiza pregătirea personalului. „La nivelul forțelor aeriene se desfășoară mai multe programe de modernizare a dotării. Este vorba în primul rând de acel program care îl finalizăm în acest an, de dotare cu avioane de transport cargo și militar pe distanță medie. Este vorba de programul Spartan. Urmează ca în următoarele două săptămâni să ni se livreze și ultimul avion, astfel că din punct de vedere al misiunilor de transport trupe și cargo avem asigurată capacitatea și cele șapte avioane, plus avioanele Hercules, pe care le avem în dotare, fac față necesităților actuale ale Armatei române„, a afirmat Mircea Dușa.
El a spus că Poliția aeriană se asigură cu avioane Mig Lancer 21, „care-și consumă resursa de zbor în anul 2017″.
„De aceea a fost imperios necesar ca anul trecut să demarăm programul de înzestrate a aviației de vânătoare cu avioane care să poată să realizeze misiunile de poliție aeriană și nu numai. Primele avioane noi din programul acesta de înzestrare cu avioane multirol vor sosi în România în 2016. Nu din cauza faptului că nu se pot livra aceste avioane. Ele se pot livra, însă realizarea capabilității de aviație de vânătoare este mult mai complexă, nu înseamnă numai livrarea avioanelor, ci și pregătirea personalului, a piloților, a personalului tehnic. Peste 90 de oameni vor pleca, începând din această vară, la pregătire în Portugalia, în SUA, pentru ca atunci când avem avioanele să avem și capacitatea umană de a le opera„, a precizat ministrul Apărării.
Mircea Dușa a adăugat că în total este vorba de 12 avioane și că până la sosirea acestora trebuie pregătite și aeroporturile.
„În același timp trebuie să operaționalizăm și să facem compatibilă infrastructura aeroporturilor noastre militare cu infrastructura necesară pentru a opera pe avioane F16. De aceea, în colaborare cu NATO am început anul trecut investiția de modernizare a aeroportului de la Fetești, care va fi și el operațional în 2015„, a menționat Mircea Dușa.
Ministrul Apărării Naționale a participat vineri, la Cluj, la predarea-primirea comenzii Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.