Site icon TIMP ROMÂNESC

Fără riscuri în plus – safe parties!

10.000 de tineri aflaţi în Vama Veche şi aproximativ 30.000 de tineri participanţi la festivalurile de muzică electronică şi folk au participat la campania „Fără riscuri în plus – safe parties!”, a 8-a campanie estivală iniţiată pe Litoralul Mării Negre.

Programul implementat de Agenţia Naţională Antidrog, în parteneriat cu Asociaţia Carusel, reprezintă o campanie de prevenire şi de reducere a riscurilor asociate consumului de droguri, fiind adaptată dinamicii categoriei de vârstă adresabile, respectiv adolescenţi şi tineri, în special celor care au comportamente la risc sau care deja au iniţiat consumul.

Din 1 mai până în 3 august, organizatorii au prezentat în trei etape prevenirea şi reducerea riscurilor asociate consumului de droguri, serviciile pentru tratamentul dependenţei de droguri şi conceptul de reducere a riscurilor asociate consumului de droguri.

Necesitatea realizării campaniei a fost fundamentată din punctul de vedere al prevalenţei consumului de droguri la nivel naţional şi al studiilor referitoare la comportamentele vizând HIV şi hepatitele virale de tip B şi C în rândul consumatorilor de droguri injectabile.

Vama Veche este cunoscută pentru atmosfera sa, care atrage un număr mare de tineri, creându-se astfel condiţiile unui consum riscant de droguri.

Exit mobile version