Acasă Alte comunitati Federaţia Rusă insistă pentru deschiderea unui consulat rus la Tiraspol

Federaţia Rusă insistă pentru deschiderea unui consulat rus la Tiraspol

Viceministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Grigorii Carasin, consideră drept o necesitate stringentă deschiderea la Tiraspol al unui consulat rus. Despre aceasta el a anunţat în cadrul unei vizite efectuate în stânga Nistrului. Potrivit publika.md, care citează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe rus referitor la vizita lui Grigorii Carasin în Moldova, au fost discutate ”subiectele ce vizează cooperarea moldo-rusă în diverse domenii, dezvoltarea relaţiilor deschise şi pragmatice dintre cele două state”.

Părţile au subliniat că atmosfera tensionată din cadrul procesului de reglementare a conflictului transnistrean se datorează în primul rând deciziilor unilaterale în probleme de migraţie. De asemenea, a fost confirmată importanţa continuării negocierilor în formatul „5+2” pentru a lua decizii cu privire la aspectele practice și măsurile de consolidare a încrederii dintre Chișinău și Tiraspol.

În timpul vizitei la Tiraspol, unde s-a întâlnit cu pretinsul ministrul de externe din regiune, Nina Ştanski, o importanţă deosebită a fost acordată subiectelor privind asistența Rusiei în soluționarea conflictului transnistrean, problemele actuale de asistență umanitară în regiune ţinând cont de situaţia social-economică dificilă din regiune.

Potrivit sursei citate, diplomatul şi-a exprimat convingerea că întrebarea privind deschiderea consulatului rus de la Tiraspol va fi soluţionată pozitiv. „În stânga Nistrului locuiesc aproximativ 180 mii de concetăţeni de-ai noştri. Noi nu putem să lăsăm nevoile acestor oameni fără atenţie. Partea rusă insistă şi va continua să insiste ca consulatul general în regiune să fie deschis”, a declarat Carasin.

Din spusele acestuia, situaţia din cadrul procesului de negocieri, pune în gardă partea rusă. „Sentimentul de îngrijorare este, în primul rând, șapte noi puncte de control ale imigrației stabilite de autoritățile moldovenești. Toate acestea ridică multe întrebări și necesită explicaţii. Sentimentul de incertitudine mereu joacă de partea celor care doresc să încetinească colaborarea şi măsurile de consolidare a încrederii”, a mai spus acesta.

Oficialul rus a subliniat că unul dintre garanţii de stabilitate pentru regiunea transnistreană este Comisia Unificată de Control, a cărei activitate o va sprijini.