Site icon TIMP ROMÂNESC

Fenomenul cinematografiei artistice din România prezentat la Varşovia

Cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film „Primăvara filmelor”, unul dintre reperele cinematografiei de artă din capitala poloneză, s-a încheiat zilele trecute, la Varşovia.

În cadrul evenimentului au fost organizate una dintre cele două secţiuni speciale dedicate unor cinematografii naţionale, alături de cea germană, cea dedicată filmului românesc, intitulată „Fenomenul cinematografiei artistice din România”.

Secţiunea specială a inclus filmele româneşti “Din dragoste”, cu cele mai bune intenţii, regia “Adrian Sitaru” (2012), “Poziţia copilului”, regia Călin Peter Netzer (2013), “Toată lumea din familia noastră”, regia Radu Jude (2012) şi “Câinele japonez”, regia Tudor Cristian Jurgiu (2013), iar proiecţiile au avut loc la cinematograful Praha din Varşovia.

Organizată începând din anul 1995, iniţial cu titlul „Vara filmelor”, manifestarea este organizată de Fundaţia „Ruchome obrazy”, fiind un important eveniment cinematografic al capitalei poloneze. Festivalul pune un accent deosebit pe scenariu şi scrierea de scenarii, secţiunile principale fiind competiţia internaţională pentru cel mai bun scenariu şi Concursul de scurt-metraje şi mediu-metraje. Din anul 2005 organizatorii au introdus premiul pentru scenariu de film „Condeiul Maestrului”, acordat până acum unor nume sonore ale cinematografiei poloneze precum Tadeusz Konwicki, Jerzy Stefan Stawiński, Stanisław Różewicz, Józef Hen, Andrzej Mularczyk, Jerzy Janicki şi Krzysztof Zanussi.

Spre deosebire de anii precedenţi, ediţia din 2014 a adus în program trei secţiuni dedicate unor cinematografii naţionale: poloneză, românească şi germană, accentul fiind pus pe prezentarea unor producţii cu importante distincţii internaţionale. De asemenea, în cadrul Festivalului a avut loc premiera poloneză a filmului Sacro Gra, în regia lui Gianfranco Rosi (2013), câştigătorul premiului „Leul de Aur” la ultima ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia.

Exit mobile version