În urma succesului pe care expoziţia „Măştile poetului” organizată de ICR Lisabona în 2014 împreună cu muzeul memorial „Casa Fernando Pessoa”, Institutul Politehnic din Portalegre (IPP), a invitat Institutul să expună valoroasa colecție de portrete ale marelui poet portughez Fernando Pessoa din patrimoniul său, la Escola Superior da Educação.
Vernisajul expoziției va avea loc joi 5 februarie, la Escola Superior da Educação din piaţa centrală din Portalegre şi va putea fi vizitată până în 26 februarie.
Pe simeze se vor afla lucrări de grafică şi pictură, reprezentând portrete imaginare ale lui Fernando Pessoa, în viziunea unor importanţi artişti plastici din România, precum Alina Rizea-Gherasim, Andra Badulesco Vișniec, Andrei Tudoran, Aurel Vlad, Carmen Nistorescu, Celina Grigore, Christian Paraschiv, Ciprian Paleologu, Constantin Ritivoiu, Delia Andrieş, Floarea Tuţuianu, Ioana Panaitescu, Ion Lazăr, Ionuţ Marin, Iuri Isar, Laura Ioana Degeratu, Laurențiu Midvichi, Lisandru Neamțu, Liviu Stoiciu, Mihai Rusen, Mircea Munteanu, Naiana Vătavu, Radu Pandele, Ruxandra Răileanu, Teodora Coltofean, Theodor Grigoraş, Tudor Marinescu, Valeriu Mladin, Vasile Craita Mandra, realizate în urma unui propuneri lansate de către ICR Lisabona în 2014.
Institutul Politehnic din Portalegre, instituţie de învăţământ universitar înfiinţată în 1980 și având un profil ce excede domeniile tehnice este, prin tradiţie, principalul vector cultural din localitatea în care își are sediul.
Reşedinţă a districtului (judeţului) cu acelaşi nume şi aflat în apropierea frontierei cu Spania, Portalegre se bucură de existența pe plan local a unei tradiţii multiseculare a prelucrării lânii; din 1947 aici funcționează o celebră manufactură de tapiserie, iniţiatoare a unor tehnici inovative şi devenită cunoscută începând din anii `50 ai secolului trecut, mai ales după ce plasticieni celebri precum Lourçat, Picasso, Braque şi alţii apelează