Site icon TIMP ROMÂNESC

Festivalul de Film Românesc din Washington, deschis cu o premieră națională în SUA, la National Gallery of Art

Festivalul de Film Românesc – “Reinventing Realism — New Cinema from Romania”, a fost deschis în prezența regizorului Corneliu Porumboiu, actriței Andreea Vasile, ministrului Culturii, Ionuț Vulpescu, și ambasadorului George Maior. Festivalul a debutat cu proiecția, în premieră națională în SUA, a filmului “Fixeur”, în regia lui Adrian Sitaru, la National Gallery of Art din Washington, D.C. La eveniment au participat peste 300 de persoane. După proiecție, regizorul Corneliu Porumboiu și actrița Andreea Vasile au participat la o sesiune de întrebări și răspunsuri cu public, moderată de Margaret Parsons, directoarea Departamentului de Film a National Gallery of Art.

Creația cinematografică românească contribuie cu succes la promovarea României și deschide o poartă publicului american către țara noastră. Prin prezentarea peliculelor ce fac parte din Noul Val al cinematografiei românești, arătăm o excepțională dezvoltare a filmului românesc ce poate fi considerată un adevărat brand de țară.”, a declarat ambasadorul României la Washington, George Maior, în deschiderea festivalului.

La rândul său, Margaret Parsons, directoarea Departamentului de Film a National Gallery of Art, a remarcat realismul filmelor românești și imaginația de care dau dovadă regizorii români în alegerea subiectelor pe carele tratează.

Festivalului de Film Românesc intitulat “Reinventing Realism — New Cinema from Romania”, care se desfășoară în perioada 13 mai – 14 iunie 2017, prezintă 15 filme, deținătoare a 121 de premii internaționale. Organizat de Ambasada României în SUA, în parteneriat cu prestigioasele instituții culturale americane National Gallery of Art și American Film Institute și cu sprijinul Institutului Cultural Român de la New York, festivalul de film românesc este primul de acest gen din capitala americană, după mulți ani.

Invitați speciali ai festivalului sunt regizorul Corneliu Porumboiu (filmele Comoara, Polițist, adjectiv și Când se lasă seara peste București sau Metabolism), actorii Gheorghe Visu (filmul Câini) și Toma Cuzin (filmele Aferim! și Comoara) și actrița Andreea Vasile (filmul Fixeur).

Printre filmele ce pot fi văzute în cadrul festivalului se numără Sieranevada (r. Cristi Puiu), Fixeur și Ilegitim (r. Adrian Sitaru), Poziția copilului (r. Călin Peter Netzer), Aferim!, (r. Radu Jude), Comoara (r. Corneliu Porumboiu), Câini (r. Bogdan Mirică), 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile și După dealuri (r. Cristian Mungiu), Polițist, adjectiv (r. Corneliu Porumboiu). Filmele vor fi prezentate la National Gallery of Art și AFI Silver Theatre and Cultural Center.

Exit mobile version