Site icon TIMP ROMÂNESC

Festivalul Filmului European de la București, la începutul lui mai

Filmul românesc “Acasă la tata” al regizorului Andrei Cohn va fi proiectat în premieră la Gala de deschidere a Festivalului Filmului European, joi, 7 mai 2015, la București.

Cea de a 19-a ediție a Festivalului se va desfășura în București, în perioada 7-14 mai și în patru orașe din țară – Craiova (15-17 mai), Iași și Tîrgu Mureș (22-24 mai), și Hunedoara (29-31 mai) – oferindu-le cinefililor 56 de producții (drame, comedii, biografii, scurtmetraje, documentare, filme de animaţie) provenind din 26 de țări europene.

Festivalul este organizat de Institutul Cultural Român și Reprezentanţa Comisiei Europene în România, sub egida EUNIC, cu sprijinul ambasadelor şi centrelor culturale ale ţărilor europene. „Oferim, și în acest an, o adevărată sărbătoare a cinematografiei europene. Mă bucur că prezența românească este una remarcabilă: debuturile în lungmetraj ale regizorilor Ana Lungu și Andrei Cohn, ziua filmului românesc, selecția de scurtmetraje realizate de studenții UNATC”, declară Liviu Jicman, vicepreședintele Institutului Cultural Român. În București, filmele vor fi proiectate la Cinema PRO, Cinema Studio și Elvira Popescu.

Festivalul Filmului European prezintă publicului zece premiere europene în România, producții realizate de regizori aflați pe val în care joacă actori de prim-plan: Willem Dafoe, Maria de Medeiros și Colin Farrel.

Și în acest an, festivalul aduce numeroase evenimente conexe: ateliere de critică de film, de educație cinematografică pentru elevi, workshop-ul de animație pentru copii Anim’est, proiecții multimedia și concerte live, precum și secțiunea Ucraina și Republica Moldova – în Focus.

Pe toată durata festivalului, spectatorii au posibilitatea să voteze filmul preferat. În funcție de voturile exprimate, Premiul Publicului va fi oferit în cadrul Galei de închidere din 14 mai.

Exit mobile version