Festivalul Filmului European 2023 începe la Timișoara, chiar pe 9 mai, de Ziua Europei, care va fi marcată printr-o Gală specială. Festivalul se desfășoară în perioada 9-12 mai, la Cinema Victoria.
Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România și EUNIC Romania, UCIN, ambasadele, centrele și institutele culturale europene. Partener al ediției locale de la Timișoara: Centrul de Proiecte Timișoara.
„Fără îndoială, cel mai potrivit loc pentru a lansa anul acesta Festivalul Filmului European și a marca astfel Ziua Europei este Timișoara – Capitala Europeană a Culturii. De aceea, vă invit la ediția timișoreană a Festivalului, să ne bucurăm împreună de a șaptea artă și de acest oraș profund multicultural, în care acum peste trei decenii s-a semnat noul act de identitate democratică a României și în care arta este indisolubil legată de valorile europene”, a declarat Liviu Jicman, Președintele Institutului Cultural Român.
În afară de Timișoara, a 27-a ediție a Festivalului Filmului European 2023 se va desfășura și la Oravița (Casa de Cultură „George Motoia Craiu”), București (Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României, Cinemateca Union, Cinema Elvire Popesco), între 15-23 mai, Curtea de Argeș (Centrul de Cultură și Arte „George Topîrceanu”), între 18-20 mai 2023, Botoșani (Cinema Unirea), între 18-21 mai și Gura Humorului (Casa de Cultură), între 19-21 mai 2023.
„Nu lipsesc din programul nostru din acest an nici filme care se privesc cu zâmbetul pe buze și cu inima ușoară, road movie-ul Omul cu răspunsurile / The Man With the Answers fiind exemplul cel mai bun în acest sens. Iar dacă revedeți periodic filmele lui Rohmer atunci când vi se face dor de lumea foarte aparte din creația lui, trebuie să veniți să vedeți Tenéis que venir a verla. Ne așteaptă cuminte la intersecția dintre feelgood movie și crochiu intimist și va putea fi văzut în seara de joi, 11 mai.
De la o junglă urbană uneori neprietenoasă cu abaterea de la normă (cea din Mi vacío y yo), la jungla adevărată din Laos, pe care o privim și o ascultăm în Samsara a lui Lois Patiño, Festivalul Filmului European ne invită să descoperim Europa și lumea, pentru a ajunge înapoi la noi înșine”, a declarat directorul artistic al FFE, criticul de film Cătălin Olaru.
Referitor la filmul de Gală, Cătălin a mai adăugat: „Odată cu Bones and all, celebrul regizor italian Luca Guadagnino recuperează starea inclasabilă pe care a descris-o cel mai bine în Io sono l’amore, cel de-al treilea lungmetraj al său. Cu o diferență notabilă: tânjirea și fervoarea se trăiesc, în acest film premiat cu Leul de Argint la Veneția, în nuanțe de roșu aprins.„