Site icon TIMP ROMÂNESC

Festivalul „I love Lipatti ”

Casa Artelor Dinu Lipatti vă invită în perioada 15-19 martie 2023 la cea de-a VII-a Ediție a Festivalului „I love Lipatti”, dedicată împlinirii a 106 ani de la nașterea compozitorului și celui mai mare pianist român al tuturor timpurilor, Dinu Lipatti (19 martie 1917 – 2 decembrie 1950)  și  împlinirii  a cinci ani de la inaugurarea Centrului  Cultural ”Casa Artelor Dinu Lipatti”.

Cea de-a VII-a Ediție a Festivalului, creat de pianista și regizoarea Alice Barb, este una deosebită deoarece își propune să prezinte publicului moștenirea componistică a lui Dinu Lipatti în interpretarea unor muzicieni români din toate generațiile, cu vârste cuprinse între 7 și 70 de ani, toți uniți de dragostea și admirația pentru geniul lui Dinu Lipatti. Timp de cinci zile, pe scena Festivalului ”I love Lipatti ” vor evolua 18 artiști care vor interpreta creații ale lui Dinu Lipatti, dar și ale maeștrilor săi Mihail Jora și George Enescu precum  și ale altor mari compozitori pe care genialul pianist îi interpreta într-un mod inegalabil.

Pe tot parcursul Festivalului  publicul va avea ocazia să viziteze Casa Lipatti, Expoziția „Viața și creația lui Dinu Lipatti” din Curtea Casei Lipatti, precum și Expoziția permanentă din Saloanele Casei Lipatti „Dinu Lipatti, familia și prietenii”  și va fi însoțit de Audiții cu Înregistrări de colecție  în interpretarea marelui muzician.

Festivalul va debuta în fiecare seară de la ora 19:00 cu proiecția de filme documentar-artistice despre viața și creația lui Dinu Lipatti, astfel:

Miercuri (15 martie) –„Sonată pentru omul bun” realizat de Ruxandra Țuchel și Oana Drăgulinescu, o producție TVR (2013 );

Joi (16 martie) și Vineri (17 Martie ) „Dinu Lipatti – Muzică și geniu” realizat de Mihaela Natalia Poenaru, o producție Trinitas TV (2017);

Sâmbata (18 martie) „Triptic – călătorie melancolică” în regia Anei Simon, producție a Editurii Video (1997);

Duminică (19 martie) vă propunem un documentar-omagiu „Ultimul Recital, Dinu Lipatti, Besançon 1950”, în regia lui Philippe Roger (2004).

          Proiecțiile vor fi urmate, în fiecare seară a Festivalului, de la ora 20:00, de Recitaluri Extraordinare, astfel:

Miercuri 15 Martie –  Elevi ai Colegiului Național „Dinu Lipatti”,  vor susține un Recital omagiu adus marelui muzician, alcătuit integral din compozițiile lui Dinu Lipatti.

Joi 16 Martie – Cunoscuta pianistă Ilinca Dumitrescu va susține un Recital dedicat lui Dinu Lipatti și mentorilor săi –  Mihail Jora și George Enescu.

Vineri 17 Martie – Pianistul Horia Maxim, un cunoscut promotor al creației lui Dinu Lipatti în spațiul românesc și internațional, este invitat să susțină un Recital dedicat lui  Dinu Lipatti și lui George Enescu.

Sâmbătă 18 Martie – Tânărul pianist Dimitri Malignan din Franța, absolvent al Școlii Normale de Muzică “Alfred Cortot” din Paris, școală pe care a absolvit-o Dinu Lipatti în anul 1939, va susține un Recital cu lucrări de Lipatti, Enescu, Golestan, Beethoven și Chopin.

Duminică 19 Martie – Festivalul se va încheia în ziua aniversării a 106 ani de la nașterea marelui muzician român, cu Recitalul pianistului Viniciu Moroianu, interpretul care a fost invitat să înregistreze în premieră mondială ”Intergrala compozițiilor pentru pian solo” de Dinu Lipatti, un Album-CD producție a Casei Artelor Dinu Lipatti, apărut în Colecția ESENȚIAL, creată și coordonată de regizoarea Alice Barb. În program sunt incluse lucrări pentru pian solo din toate perioadele de creație ale lui Dinu Lipatti.

Recitalurile vor fi urmate de prezentări de CD-uri ale artiștilor invitați și de sesiuni de autografe.

Pe tot parcursul Festivalului publicul va putea achiziționa Producțiile culturale ale Casei Artelor Dinu Lipatti: Volumul biografic “Dinu Lipatti”, volumul autobiografic ”Strada Povernei 23″ de Valentin Lipatti, fratele lui Dinu Lipatti, Revistele Casei Lipatti „Prima Iubire, Muzica”,  Partitura „Din compozițiile micului Dinu Lipatti” și Albumul CD cu „Integrala compozițiilor pentru pian solo” de Dinu Lipatti înregistrat chiar pe scena Casei Lipatti în Premieră mondială și lansat în anul 2022.

 

Exit mobile version