Între 14 și 20 august, la Covăsânţ (Arad) se desfășoară cea de-a patra ediţie a Festivalului Românilor de Pretutindeni, manifestare finanţată de MAE, prin Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni (DPRRP). Organizarea Festivalului este asigurată de Parohia Ortodoxă Română Covăsânţ, în parteneriat cu Patriarhia Română, Consiliul Judeţean Arad, precum şi Primăria Comunei Covăsânţ.Proiectul are ca obiectiv păstrarea, conservarea şi transmiterea tradiţiilor autentice ale românilor din afara graniţelor ţării, în condiţiile în care multe dintre aceste elemente identitare de valoare nu se regăsesc în prim-planul activităţilor curente, şi-au diluat intensitatea şi frecvenţa expunerii sau absentează complet din peisajul cotidian.
Participanţii la această ediţie – a IV-a – sunt grupuri de români din diaspora – Timoc (Serbia), Timocul de Est (Bulgaria), Chişinău (Republica Moldova), Cernăuţi (Ucraina), Gyula (Ungaria), Voivodina (Serbia), însoţite de preoţi şi ierarhi ortodocşi din fiecare zonă. Din partea gazdelor, va urca pe scena în aer liber formaţia de dansuri populare „Păstrătorii Tradiţiilor” a Parohiei Ortodoxe Covăsînţ.
Invitatul de onoare este interpretul de muzică populară Nicolae Furdui Iancu, acompaniat de formaţia „Crai Nou” din Alba Iulia.
Programul manifestării include o paradă a portului popular, o secţiune de cântece şi dansuri populare şi activităţi de prezentare a unor obiceiuri autentice româneşti, care s-au păstrat şi s-au transmis din generaţie în generaţie.
Sâmbătă, 17 august, este programat un eveniment culinar. Fiecare grup va prezenta o mâncare specifică ţinutului de unde vine, iar vor putea participa la o ”masă mare”
Participanţii la festival vor putea vizita obiective istorice, culturale şi religioase din judeţul Arad. Conform unor estimări preliminare, festivalul va reuni peste 100 de români din afara graniţelor, alături de un public de aproximativ 2.500 de spectatori. În aceste condiţii, este de aşteptat ca această manifestare să aibă un impact crescut atât în rândul comunităţilor de români de pretutindeni care se adună la Covăsânţ, cât şi în cadrul comunităţilor locale din zonă.