167350 – 26102023 – Deputatul (de diaspora) Simina Tulbure face apel la autoritățile române, într-o declarație de presă, să se implice în soluționarea cazurilor unor tineri români studenți în străinătate, care au fost induși în eroare de o aparentă schemă piramidală pentru finanțarea studiilor. Parlamentarul susține că, pentru a obține fonduri din partea statelor în care studiază, tinerii români sunt atrași într-o schemă financiară aplicată de o ONG cu sediul în Suedia, care le exploatează credulitatea, lipsa cunoștințelor juridico-administrative, dar, pe de altă parte, și dorința de a bifa repede și ușor condițiile pentru obținerea respectivelor finanțări.
Concret, pentru a obține o serie de beneficii sociale acordate de statele în care studiază, condiționate de existența unei activități remunerate (56 de ore muncite lunar) care poate fi dovedită fiscal, ONG-ul încurajează tinerii să înființeze PFA-uri prin care să lucreze (mai mult sau mai puțin- n.n.) și prin care să primească salariul de care au nevoie pentru a îndeplini condițiile de finanțare. Iar acești bani proveneau din donațiile și sponsorizările făcute de familiile tinerilor către ONG. Aparent, sistemul a funcționat până în momentul în care legislația a fost modificată, iar una dintre condiții a fost obținerea veniturilor din mai multe surse, nu doar de la un singur angajator. În plus, ONG-ul cerea tinerilor care au apelat la această metodă de acoperire a numărului de ore lucrate obligatoriu o cotizație care să îi acopere cheltuielile de funcționare și a căror existență pare că tinerii nu o înțeleg.
Pornind de la această situație, deputatul Simina Tulbure cere Guvernului României să îi susțină amendamentele pe care le-a propus la Legea Tinerilor, prin care să fie creat un mecanism financiar pentru susținerea tinerilor români aflați la studii în străinătate.