Zeci de regizori, documentarişti şi oameni de televiziune se vor reuni la jumătatea lunii octombrie la Sibiu în cadrul conferinței ”România sub lupă” care va analiza România ultimilor 20 de ani văzută prin prisma filmelor româneşti. Conferinţa este inclusă pe agenda ediţiei aniversare a Astra Film Festival de la Sibiu. Ediţia din acest an a AFF include filme din peste 70 de ţări, premiere internaţionale, programul Astra Film Junior dedicat copiilor şi adolescenţilor, filme care aduc în prim plan teme actuale controversate şi conferinţe care adună profesioniştii de cinema din Romania şi toată lumea.