Site icon TIMP ROMÂNESC

Film documentar şi tradiţii româneşti la Roma

 Un film documentar cu ocazia obiceiurilor pascale dedicat ouălor încondeiate, simboluri ancestrale ale tradiţiei comune pentru toţi creştinii se va desfăşura pe 15 aprilie la sediul Accademiei di Romania în Roma.

Rodica Marinescu (referent ştiinţific, Muzeul Ţăranului Român, Bucureşti) va prezenta obiceiurile pascale în cadrul cursurilor de limba română organizate de Accademia di Romania in Roma.

Dintre toate simbolurile asociate, oul de Paşti, simbol al fertilității reprezentând o nouă viaţă, este cel mai cunoscut. Obiceiurile și tradițiile de a folosi ouă au fost asociate de secole cu sărbătoarea de Paști.

Inițial, ouăle de Paști au fost vopsite în culori aprinse pentru a reprezenta zorii de primăvară și erau donat ca un cadou. Ulterior, ele au fost colorate și pictate cu modele diferite. Preluate de creştinism, ouăle roşii simbolizează sângele vărsat de Fiul Domnului întru mântuirea omenirii şi miracolul renaşterii Sale, devenind elementul definitoriu al sărbătorii pascale.

Cele mai frumoase ouă de Paşti, care fac şi acum faima Bucovinei, sunt ouăle închistrite, numite impropriu ouă încondeiate. Paştele şi însemnele sărbătorii, în ouăle încondeiate, au rămas reperul comun al tuturor creştinilor, la care se întorc mereu cu forţe renăscute.

Exit mobile version