La cea de-a 45-a ediție a Festivalului de Film de la Göteborg (Suedia), programată în perioada 28 ianuarie – 6 februarie 2022, vor fi proiectate trei filme din România: „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” de Radu Jude (în secțiunea Focus: Disorder), „Om Câine”/„Man and Dog” de Ștefan Constantinescu (premiera mondială la Göteborg, în secțiunea Nordic Light) și „Insula” de Anca Damian (în secțiunea Visionaries). Festivalul de Film de la Göteborg prezintă anual aproximativ 400 de producții din întreaga lume, iar la proiecții participă în jur de 160.000 de spectatori. Aproximativ 1.900 de cineaști, jurnaliști și delegați din industrie sunt prezenți anual la Festival. În contextul pandemiei, ediția de anul trecut a avut loc online, însă a atras cel mai numeros public de până acum. Anul acesta, organizatorii vor realiza o ediție cu prezență fizică, completată de un program online de 50 de filme.
În cadrul ediției din 2022 a Festivalului de Film de la Göteborg sunt programate 12 evenimente în care filmele românești vor fi în prim-plan. Regizorul Radu Jude va fi invitat special al Festivalului, iar miercuri, 2 februarie, și joi, 3 februarie, va avea dezbateri, alături de criticii de film suedezi Sanjin Pejković și Johan Blomqvist.
ICR Stockholm susține, alături de Centrul Național al Cinematografiei, participarea unei părți a echipei producției „Om Câine”/ „Man and Dog” la Festival, unde filmul a fost selectat pentru a fi prezentat, în premieră mondială, publicului suedez. „Om Câine”, primul lungmetraj regizat de Ștefan Constantinescu, cu actorii Bogdan Dumitrache și Ofelia Popii în rolurile principale, va fi proiectat, în cadrul Festivalului, în 2, 3 și 5 februarie 2022.
„Om Câine”/ „Man and Dog” este o poveste despre dragoste și exil, scrisă de Andrei Epure, Ștefan Constantinescu și Jörgen Andersson, structurată sub forma unui film noir, în care se întrepătrund senzațiile de paranoia, alienare, umorul absurd și sentimentul unei iminente catastrofe. Acțiunea filmului are loc în apogeul crizei sanitare provocate de coronavirus, când personajul principal, Doru (Bogdan Dumitrache), decide să revină în România, abandonându-și locul de muncă din Suedia. Alături de câinele mamei sale, el urmărește să își confirme bănuielile legate de infidelitatea soției (Ofelia Popii).
„Trădarea este peste tot la fel, doar perspectiva se schimbă. Uneori suntem trădători, alteori trădați. Emigrațiane afectează, uneori îți cam pierzi nordul. Elementele de film noir apar odată cu paranoia lui Doru și devin elemente de construcție ale compoziției generale”, a punctat regizorul Ștefan Constantinescu.
„«Om-Câine» va pleca în lume odată cu premiera de la Göteborg. A fost un drum lung, plin de emoții si cu multe greutăți. În ultimii doi ani, lumea s-a schimbat și, inclusiv, festivalurile sunt altceva. Partea buna este că Göteborg este cumva acasă pentru mine. Chiar dacă locuiesc în Stockholm, la toate filmele de până acum am făcut post-producția în Göteborg”, a precizat regizorul român, stabilit la Stockholm.
Ștefan Constantinescu lucrează în domenii sincretice, film, fotografie și pictură. Cel mai recent proiect este cartea de artist „Noah’s Ark – An Improbable Space Survival Kit”, realizat în colaborare cu artista Corina Ilea.
„Actorul principal Bogdan Dumitrache a filmat câteva zile la Göteborg. A trăi între două lumi devine, uneori, foarte greu de suportat. Sunt impresionat de modul în care actorii români răspund unor provocări dificile”, a declarat coscenaristul Jörgen Andersson, de la casa de producție Doppelganger.
Din distribuție fac parte, între alții, actorii Ana Ciontea, Voica Oltean, Liviu Pintileasa și Cosmina Stratan, iar filmările au avut loc în România și Suedia. Echipa filmului – o producție România, Bulgaria, Suedia, Germania – a fost invitată pentru a participa atât la premiera mondială a filmului, programată miercuri, 2 februarie 2022, cât și la o ședință de Q&A. Producătorii sunt Ada Solomon și Diana Păroiu, iar coproducători sunt Rossitsa Valkanova, Jörgen Andersson, Nina Frese și Peter Possne. Producătorul Diana Paroiu va participa la o dezbatere după a doua proiecție a filmului care va avea loc joi, 3 februarie 2022. Imaginea filmului este semnată de Alexandru Solomon, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuțiu, Alexandra Alma Ungureanu s-a ocupat de scenografie și costume.
„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” de Radu Jude analizează raporturile dintre individ și societate, având ca punct de plecare urmările pe care un clip porno de amatori, încărcat de o profesoară de școală generală pe un site specializat, le provoacă în viața acesteia. Filmul a câștigat Premiul Ursul de Aur la Berlinale 2021. Prima dezbatere a regizorului Radu Jude va avea loc miercuri, 2 februarie 2022, ora 18.00, alături de criticul de film Sanjin Pejković, la cinematograful Aftonstjärnan. Joi, 3 februarie, regizorul român va avea o a doua dezbatere, după cea de-a doua proiecție a filmului, cu jurnalistul și criticul de film suedez Johan Blomqvist , care va fi moderatorul întâlnirii cu cineastul român. Pe 3 februarie, filmul va fi prezentat „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” pe platfoma online a festivalului.
Filmul de animație „Insula” de Anca Damian va avea patru proiecții în cadrul Festivalului de Film de la Göteborg în perioada 31 ianuarie – 6 februarie 2022. Robinson este medic şi, spre deosebire de Robinson Crusoe, solitudinea sa este voluntară, iar insula sa din Marea Mediterană este invadată de migranţi, ONG-uri, agenţi de coastă. Vineri este un naufragiat, singurul supravieţuitor de pe barca sa care a plecat din Africa şi se îndrepta spre Italia. În timpul peregrinărilor pe insulă, Robinson îşi alină singurătatea ţinând un jurnal – care funcţionează ca o realitate augumentată – plin cu fiinţe şi evenimente extraordinare, care deopotrivă îi umplu şi îi tulbură viaţa zilnică.
„În același timp în care filmul The Island are premiera europeană în Big Screen Competition in Rotterdam IFF, sunt onorată că filmul va fi proiectat în secțiunea Visionaries din Gotegorg IFF, cel mai mare festival din țările scandinave. Revin cu bucurie în acest festival în care au fost selecționate și filmele mele precedente și mă bucur că aici vor fi proiecții în sălile de cinema”, a declarat regizoarea Anca Damian. Premiera mondială a filmului a avut loc la Festivalul de la Busan 2021.
Program de proiecții de filme românești la Festivalul de Film de la Göteborg
„Om Câine” de Ștefan Constantinescu
https://program.goteborgfilmfestival.se/program/man-and-dog
Secvență video: https://youtu.be/647RN9XaaAo
Miercuri, 2 februarie 2022, ora 18:45, Capitol
Joi, 3 februarie 2022, 12:45, Göta
Sâmbătă, 5 februarie 2022, 14:30, Biopalatset 9
„Om Câine” este o producție microFILM (România), KLAS Film (Bulgaria), Doppelganger (Suedia), Pandora Film (Germania), în co-producție cu HiFilm Productions, Film i Väst și în asociere cu nomada.solo, Visual Walkabout, Shoot & Post, Auditory, Magic Shop, KF Pro, Maxim 15, Mobiton. Realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Bulgarian National Film Centre, Film- und Medienstiftung NRW, Programului Europa Creativă MEDIA al Uniunii Europene, Televiziunii Române, Swedish Arts Grants Committee, Ambasadei Suediei la București și susținută de Cinema City Romania, Dr. Oetker, SUPERBET, Garanti BBVA, AQUA Carpatica, Vola.ro, MediaCom, Zenith Media, producția a fost realizată în cadrul programelor First Films First, Les Arcs Coproduction Village și Les Arcs Work in Progress.
„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” de Radu Jude
https://program.goteborgfilmfestival.se/en/program/bad-luck-banging-or-loony-porn
Trailer: https://youtu.be/EimqnOKQoHU
Miercuri, 2 februarie 2022, ora 18:00, Aftonstjärnan
Proiecția de miercuri este urmată de o dezbatere cu Radu Jude, moderată de Sanjin Pejković
Joi, 3 februarie 2022, ora 17.00, Bio Roy
Proiecția de joi este urmată de o dezbatere cu Radu Jude, moderată de Johan Blomqvist
Vineri, 4 februarie 2022, ora 12:00, Capitol
Filmul lui Radu Jude va fi proiectat și online pe 3 februarie 2022, de la ora 16.00.
Proiecțiile online ale filmului sunt aici: https://program.goteborgfilmfestival.se/en/digitalfilm
„Insula” (animaţie) de Anca Damian
https://program.goteborgfilmfestival.se/program/the-island
Trailer: https://youtu.be/jOyWH-uGAc4
Luni, 31 ianuarie 2022, ora 18.30, Biopalatset 9
Marți, 1 februarie 2022, ora 15.45, Capitol
Miercuri, 2 februarie 2022, ora 20.15, Biopalatset 8
Duminică, 6 februarie 2022, 20.15, Biopalatset 10
Organizatorii au anunțat că prețul cardului de acces online la toate zilele festivalului este de 350 SEK pe platforma festivalului.