Regizorul Mihai Grecu şi producătorul Andrei Laşcu vor fi prezenţi la Viena cu ocazia celei de-a 12-a ediţii a festivalului internaţional de film de scurtmetraj Vienna Independent Shorts, care se va desfășura în perioada 26-31 mai. Deschiderea oficială va cuprinde și proiecţia unui film surpriză, prezentat în premieră mondială.
În cadrul ediţiei din acest an a Vienna Independent Shorts vor fi prezentate filmele româneşti: „Coagulate“ (r. Mihai Grecu) – în secţiunea U/Tropia; „Centipede Sun“ (r. Mihai Grecu) – în secţiunea Planet Art şi filmele „Trece şi prin perete“ (r. Radu Jude) şi „Ecce Homo“ (r. Dimitar Kutmanov, prod. Andrei Laşcu), ambele în competiţia Fiction & Documentary. Câştigătorii competiţiei vor fi anunţaţi în cadrul galei de decernare a premiilor care va avea loc în data de 31 mai, la METRO Kinokulturhaus.
Festivalul prezintă 320 de producţii grupate în 46 de programe, dintre care 103 scurtmetraje aflate în competiţiile Fiction & Documentary, Animation Avantgarde, Concursul de scurtmetraj austriac şi Concursul pentru cel mai bun videoclip muzical austriac al anului. La festival vor participa aproximativ 100 de invitaţi internaţionali, regizori, producători, actori şi critici de film.
Festivalul Vienna Independent Shorts a debutat în anul 2004 ca proiect studenţesc de promovare a tinerilor realizatori de filme. Festivalul a cunoscut o creştere constantă, ajungând în prezent cel mai important festival de film de scurtmetraj din Austria. Ediţia din anul 2014 a atras 9.000 de spectatori care au participat la cele peste 300 de proiecţii. Festivalul dedică anual evenimente speciale producătorilor de filme cu rezultate remarcabile pe plan internaţional precum David OReilly, Miranda July, Ben Rivers, Mara Mattuschka, Virgil Widrich, Thomas Draschau, Lotte Schreiber, Norbert Pfaffenbichler şi Nicolas Mahler.