Site icon TIMP ROMÂNESC

Filmul „Nu sunt faimos, dar sunt aromân” – nominalizat la Marele premiu al Festivalului de Film Babel

Primul film din istoria cinematografiei vorbit în exclusivitate în limba aromână, „Nu sunt faimos, dar sunt aromân”, a fost nominalizat la categoria „cel mai bun lungmetraj” din cadrul Festivalului de Film Babel, care se va desfășura în Sardinia, între 2 și 7 decembrie. Aflat la cea de-a treia ediție, Festivalul de Film Babel este prima competiție internațională destinată filmelor vorbite în limbi minoritare, dialecte sau limbi moarte. Anul acesta, festivalul se desfășoară sub înaltul patronaj al Parlamentului European, care a recunoscut că această competiție are un rol important în integrarea minorităților lingvistice din Europa, precizează Agerpres.

Filmul de debut al regizorului Toma Enache se află în cursa pentru Marele premiu al concursului, în valoare de 10.000 de euro, alături de alte șase lungmetraje, din Venezuela, Italia, Spania sau Elveția. „Nu sunt faimos, dar sunt aromân” a avut premiera pe marile ecrane din țară pe 25 octombrie și a înregistrat până în prezent aproximativ 12.000 de spectatori și încasări de peste 187.000 de lei.

„Nu sunt faimos, dar sunt aromân” („Nu hiu faimos ama hiu arman”) este o dramă romantică, care descrie călătoria lui Toni Caramușat, un regizor faimos, pornit în căutarea adevărului absolut despre originea neamului său. Mitul spune că acest adevăr e purtat de Armânamea, ultima descendentă din neamul său. Toni se întâlnește cu fete din întreagă lume, cu speranța că soarta îi va scoate în cale adevărul și femeia la care visează.

Exit mobile version