Filmul documentar “Nouă Vieți”, realizat de Iulia Matei, va participa la Festivalul Internaţional de Film Documentar Visions du Réel, în cadrul secțiunii Premiers Pas, destinată tinerilor cineaşti. Desfășurat în perioada 25 aprilie – 3 mai la Nyon, în Elveţia, festivalul este unul dintre cele mai importante evenimente de profil la nivel mondial.
Documentarul spune povestea Alexandrei Podărelu, o bătrână exuberantă în vârstă de 85 de ani, care, deși locuiește singură de mult timp într-un apartament mic, împânzit cu obiecte vechi și amintiri, este un spirit viu, lucid, cu un simț al umorului ieșit din comun. Din echipa scurtmetrajului mai fac parte Răzvan Chirilă (imagine), Claudiu Bizău (priză directă) și Vlad Voinescu (mixaj sunet), regia și montajul fiind semnate de Iulia Matei.
Înfiinţat în 1969, festivalul Visions du Réel şi-a propus să descopere atât filme produse în ţările din estul Europei, cât şi pe cele realizate în celelalte părţi ale lumii, fără a omite producţiile elveţiene. Secțiunea Premiers Pas a selectat 20 scurtmetraje de debut, semnate de tineri cineaști autodidacți sau studenți ai școlilor de cinema din toată lumea. Filmele selectate în această competiție sunt prezentate în premieră mondială sau internațională.