Site icon TIMP ROMÂNESC

Filosoful Mihai Șora, un serial de eseuri pentru  Radio România Cultural

Radio România Cultural este onorat să anunțe difuzarea unui serial de eseuri scrise și înregistrate special de filosoful Mihai Șora pentru postul național dedicat exclusiv culturii. Cele 10 eseuri despre timp și timpurile pe care le trăim vor fi difuzate zilnic, din 5 septembrie, în emisiunea GPS Cultural, de la ora 17.30.

Conștiința timpului, legăturile cu semenii, vârstele, lumea lui Proust, traiul în armonie cu tine însuți, acceptarea celuilalt, judecata în nuanțe de gri, și nu în alb sau negru, blândețea sunt câteva dintre temele, conceptele, puse în discuție cu erudiția, verva, vioiciunea caracteristice acestui atât de implicat om de cultură și transmise radiofonic într-un discurs actual și accesibil publicului larg. Filosoful nu uită să amintească, însă, că nu îi place să dea sfaturi de viață, să facă liste cu reguli, pentru că nu crede că are autoritate pentru așa ceva și pentru că ‘’legea morală este de căutat în tine, la fel cum cerul este deasupra ta”.

 “Suntem ființe de carne și sânge și aparținem timpului. Timpul conștiinței însoțește actele noastre, fie că ele sunt încheiate, fie că au rămas suspendate între dorință, intenție sau concept. Cum spune Ecleziastul: este un timp pentru a te naște și un timp pentru a muri. Un timp pentru a sădi și un timp pentru a smulge. Și este un timp pentru a privi înspre cerul stelelor fixe.” , spune Mihai Șora pentru Radio România Cultural.

Seria de eseuri intitulată “Cerul stelelor fixe” este coordonată de Anca Mateescu, care speră că acestor prime ediții li se vor alătura, în curând, și altele.

„Opera filosofică a lui Mihai Șora reprezintă un reper important al culturii noastre. Dar, dincolo de operă, este omul, care reușește să se bucure de fiecare clipă ce i-a fost hărăzită, să-și păstreze blândețea care îl face atât de puternic și care ne arată cum să privim înspre cerul stelelor fixe!” (Anca Mateescu)

 

 

 

 

Exit mobile version