Site icon TIMP ROMÂNESC

Finalul ediţiei 2024 a Reuniunii Anuale a Diplomației Române

foto: mae.ro

Reuniunea Anuală a Diplomației Române (RADR 2024) s-a încheiat vineri, după trei zile de dezbateri intense sub tema „Acțiunea diplomatică într-o lume instabilă”.

Ediția din acest an a adus împreună peste 170 de membri ai corpului diplomatic și consular al României cu invitați străini și români de rang înalt, precum viceprim-miniștrii din Luxemburg, Ucraina și Republica Moldova, Secretarul General al Serviciului European de Acțiune Externă, reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, ai Executivului, ai Parlamentului, ai mediului de afaceri și ai societății civile. Participanții au avut schimburi de idei privind căile de acțiune diplomatică și rolul cooperării internaționale în contextul geopolitic în transformare și al provocărilor de securitate regională.

Au avut loc cinci sesiuni tematice dedicate gestionării crizelor multiple la nivelul comunității transatlantice, rolului integrării europene în construcția unei Europe reziliente, problematicii amenințărilor cu caracter hibrid, diplomației economice și procesului de aderare la OCDE. Intervențiile vorbitorilor români și străini și dezbaterile care au urmat au reflectat importanța dimensiunilor fundamentale pe care România își structurează politica externă: construcția europeană și coeziunea transatlantică. Din toate intervențiile a reieșit că, în cele mai complicate vremuri de după cel de-al doilea război mondial, efortul conjugat al partenerilor externi și interni este esențial pentru a fi pregătiți în fața schimbărilor structurale din mediul internațional actual.

Pe lângă sesiunile tematice cu invitați externi, de-a lungul celor trei zile au avut loc sesiuni de lucru închise, dedicate exclusiv corpului diplomatic și consular român. Aceste sesiuni s-au concentrat asupra dezvoltării strategiilor diplomatice și abordărilor integrate în politica externă a României. Au mai fost discutate aspecte ale diplomației economice românești, măsurile necesare pentru desfășurarea în cele mai bune condiții a proceselor electorale din acest an, precum și demersurile planificate în vederea îmbunătățirii serviciilor consulare pentru cetățenii români din străinătate.

În marja reuniunii, ministrul român al afacerilor externe, Luminița Odobescu, a avut întâlniri bilaterale cu toți cei patru invitați străini.

Toate informațiile referitoare la acest eveniment sunt disponibile în cadrul secțiunii speciale dedicate RADR pe site-ul MAE (https://www.mae.ro/node/65194) unde puteți regăsi și discursul integral al ministrului afacerilor externe, Luminița Odobescu, de la deschiderea oficială a Reuniunii (https://www.mae.ro/node/65195).

Exit mobile version