Comisia Europeană a anunțat rezultatele cererii de propuneri pentru rețelele doctorale lansate în 2021 în cadrul acțiunilor Marie Skłodowska-Curie (MSCA).
Dintr-un buget total de peste 405 milioane EUR se vor finanța 144 de programe de doctorat pentru formarea a peste 1.500 de doctoranzi și pentru înzestrarea acestora cu noi competențe.
În cadrul a 18 doctorate din domenii industriale se vor forma doctoranzi care își vor dezvolta competențele în afara mediului academic, iar 10 programe de doctorat comune vor oferi formare care va conduce la programe de doctorat comune sau multiple. Proiectele selectate vor promova cercetarea în domenii precum: cercetarea și tratamentele noi împotriva cancerului, energia din surse regenerabile și reziliența la schimbările climatice.
Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat: „De ani de zile, rețelele doctorale ale acțiunilor Marie Skłodowska-Curie sprijină programe de doctorat de talie mondială, dând naștere unor colaborări durabile atât în mediul academic, cât și cu lumea neacademică. Prin anunțul de astăzi, mă bucur să constat că s-a dat un nou impuls semnificativ colaborării transnaționale în domeniul cercetării și pentru formarea inovatoare a unei noi generații de doctoranzi străluciți din întreaga lume.”
Aceste programe de doctorat sunt puse în aplicare prin parteneriate internaționale care implică aproape 1.160 de organizații înființate în 38 de țări, inclusiv cu participarea sectorului privat, în special a întreprinderilor mici și mijlocii. Aceasta este prima cerere de propuneri pentru rețelele doctorale MSCA din cadrul programului de cercetare și inovare Orizont Europa. Începând din 2014, acțiunile Marie Skłodowska-Curie au finanțat 1.080 de programe de doctorat.
Mai multe informații sunt disponibile aici.