Comisia Europeană a adoptat un pachet de măsuri menite să contribuie la îmbunătățirea fluxului de investiții către activități durabile în întreaga Uniune Europeană. Întrucât vor permite investitorilor să își reorienteze investițiile către tehnologii și întreprinderi mai durabile, măsurile de astăzi vor ajuta Europa să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050.
Astfel, UE va deveni un lider la nivel mondial în domeniul stabilirii standardelor în materie de finanțare durabilă.
Pachetul cuprinde:
Actul delegat privind taxonomia UE în domeniul climei urmărește să sprijine investițiile durabile, oferind mai multă claritate în legătură cu activitățile economice care contribuie cel mai mult la îndeplinirea obiectivelor de mediu ale UE. Astăzi, colegiul comisarilor a ajuns la un acord politic pe marginea textului. Actul delegat va fi adoptat în mod oficial la finalul lunii mai, de îndată ce vor fi disponibile traducerile în toate limbile oficiale ale UE. O comunicare, adoptată tot astăzi de colegiul comisarilor, prezintă o descriere mai detaliată a abordării Comisiei.
O propunere de Directivă privind raportarea de către întreprinderi de informații privind durabilitatea. Această propunere de directivă vizează să îmbunătățească fluxul de informații între întreprinderi. Această propunere va asigura o mai mare coerență în ceea ce privește raportarea de către întreprinderi de informații privind durabilitatea, astfel încât firmele din domeniul financiar, investitorii și publicul larg vor putea utiliza informații comparabile și fiabile în materie de durabilitate.
În fine, cele șase acte delegate de modificare privind obligațiile fiduciare, consultanța în materie de investiții și de asigurări vor asigura faptul că firmele din domeniul financiar, cum ar fi consultanții, administratorii de active sau companiile de asigurări, vor include preocupările legate de durabilitate în cadrul procedurilor lor și al consultanței în materie de investiții pe care o oferă clienților lor.
Pactul verde european reprezintă strategia de creștere a Europei prin care se urmărește îmbunătățirea bunăstării și a sănătății cetățenilor, obținerea neutralității climatice pentru Europa până în 2050 și protejarea și conservarea capitalului natural și a biodiversității la nivelul UE.
În cadrul acestui demers, întreprinderile au nevoie de un cadru cuprinzător în materie de durabilitate pentru a-și modifica modelele de afaceri în consecință. Pentru a asigura tranziția financiară și pentru a preveni dezinformarea ecologică, toate elementele din pachetul de astăzi vor spori gradul de fiabilitate și comparabilitate al informațiilor în materie de durabilitate. Acest pachet va face din sectorul financiar european punctul central al unui proces de redresare economică durabilă și favorabilă incluziunii în urma pandemiei de COVID-19 și al dezvoltării economice durabile a Europei pe termen mai lung.
Actul delegat privind taxonomia UE în domeniul climei
Taxonomia UE este un instrument robust, întemeiat pe date științifice, care oferă transparență întreprinderilor și investitorilor. Aceasta definește un limbaj comun pe care investitorii îl vor putea folosi atunci când investesc în proiecte și activități economice care au un impact pozitiv semnificativ asupra climei și a mediului. În egală măsură, va introduce și obligații de publicare de informații pentru întreprinderi și participanții la piețele financiare.
Actul delegate, asupra căruia colegiul comisarilor a ajuns la un acord politic, prezintă primul set de criterii tehnice de examinare care ar urma să fie folosite pentru definirea activităților care contribuie în mod substanțial la două dintre obiectivele de mediu prevăzute în Regulamentul privind taxonomia: adaptarea la schimbările climatice și atenuarea schimbărilor climatice. Aceste criterii se bazează pe recomandările științifice făcute de grupul de experți tehnici (TEG) dedicat finanțării durabile. Ele sunt rezultatul unui feedback amplu primit din partea părților interesate, precum și al discuțiilor cu Parlamentul European și cu Consiliul. Acest act delegat ar acoperi activitățile economice a circa 40 % dintre companiile cotate la bursă, în sectoarele de activitate care generează aproape 80 % din emisiile directe de gaze cu efect de seră din Europa. Printre aceste sectoare se numără energia, silvicultura, industria manufacturieră, transportul și construcțiile.
Actul delegat privind taxonomia UE este un document care va continua să evolueze în timp și care va reflecta evoluțiile și progresele tehnologice. Criteriile vor fi revizuite periodic. În acest fel se va garanta faptul că în timp vor putea fi incluse în domeniul de aplicare noi sectoare și activități, inclusiv activități de tranziție și alte activități de facilitare.