Site icon TIMP ROMÂNESC

Finanțări pentru proiectele minorităților din Voivodina

Secretariatul Provincial pentru Educaţie, Reglementări, Administraţie şi Minorităţile Naţionale din Serbia sprijină comunitățile entice prin finanțarea dotării organizaţiilor comunităţilor din Voivodina. Concursul vizează cofinanţarea activităţii curente, a proiectelor şi organizarea manifestărilor, dar şi achiziţionarea echipamentului şi investiţiile organizaţiilor comunităţilor etnice din teritoriul Provinciei Autonome Voivodina, în anul 2015, anunță Secretariatul Provincial.

Pot depune proiecte organizaţiile şi asociaţiile aparţinând minorităților etnice cu sediul în teritoriul Provinciei Autonome Voivodina, a căror activitate se bazează pe păstrarea şi cultivarea identităţii naţionale şi culturale.

Suma totală pusă la dispoziție este de 31 milioane de dinari, pentru comunitatea românească fiind repartizate 2,3 milioane de dinari, conform schemei Secretariatului Provincial pentru Educaţie, Reglementări, Administraţie şi Minorităţile Naţionale din Serbia.

Anunţurile se prezintă în două exemplare, cu două declaraţii autentificate şi semnate de persoana autorizată a semnatarului anunţului, în exclusivitate pe formularele de concurs ale Secretariatului. Documentaţia completă a concursului, cu îndrumările şi regulile concursului, se poate prelua începând cu ziua de luni, 9 martie 2015, de pe site-ul Secretariatului Provincial din Serbia.

 

Exit mobile version