Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a susținut o declarație de presă, pe pagina sa de Facebook, după anunțarea rezultatelor parțiale care îl arată pe Nicușor Dan câștigător. Firea spune că nu are ce să își reproșeze pentru rezultatul din București și dă vină pentru eșec pe lipsa unei alianțe cu partidele de centru stânga. Gabriela Firea și-a recunoscut înfrângerea la Primăria Capitalei și a spus că nu are ce să își reproșeze pentru rezultatul din București.
”Am ținut să am această ultimă intervenție în această poziție. Prețuiesc fiecare vot și îl port în suflet și promit să nu dezamăgesc nicioadată. Îmi doresc ca lucrurile din București să mergă mai departe. Ceea ce nu se poate demola, chiar dacă s-a încercat demolarea mea, sunt faptele, sunt proiectele. Nimeni nu poate demola spitalul Foișor, prima etapa a Pasajului Ciurel sau achiziția de autobuze moderne. Majoritatea în CGMB va fi a partidelor de dreapta. Cred că, cu toată suferința de moment, este mai bine că s-a întâmplat așa. Pentru că nu aș fi avut susținere în Consiliul General. Tot ce am făcut în acești ani s-a făcut cu ajutorul consilierilor. Nu am ce să îmi reproșez decât că am vrut să fac prea multe dintr-odată. Las aici la Primăria Capitalei proiecte în valoare de un miliard de euro. Totul este asigurat. Este munca echipei mele și a mea”, a declarat Firea.
Firea a ținut să dea vina pe Guvern pentru lipsa apei calde din București, susținând că a fost sabotată intenționat în campanie electoarală.
”Au ținut în revizie aceste CET-uri și au au livrat la presiune mică apa caldă doar pentru a îi întoarce pe bucureșteni împotriva mea”, a spus aceasta.
”Nu aș vrea să închei fără să spun un sentiment. Așa cum știți avem trei partide care au susținut un singur candidat. În zona cealaltă, nu s-a reușit. Am fost dezbinați și nu din vina mea. Tocmai de aceea oameni care ar fi putut să pună umărul, au făcut tot ceea ce a ținut de ei astfel încât să mă lovească alături de adversarii mei. Atunci când cei din familia ta te lovesc, pe la spate și îți înfig cuțitul în spate, devine mai dureros. Toate aceste lucruri vor fi la un moment dat reglate și cred că românii îi vor sancționa. În loc să renunțe la orgoliile lor au preferat să stea separați sau să îmi aducă contra candidați sau chiar să facă declarații neadevărate împotriva mea”, a mai spus Gabriela Firea.
”Chiar dacă de azi nu mai sunt primarul oamenilor, voi fi vocea oamenilor. Nu știu încă ce voi face, dar pentru dvs. cei care mă priviți voi face să vă fie puțin mai bine”, și-a încheiat Firea intervenția pe Facebook.
Rezultate parțiale: Nicușor Dan 42,78%, Gabriela Firea 37,99%
Candidatul independent Nicuşor Dan, susţinut de PNL şi USR PLUS, a obţinut 42,78% dintre voturi pentru funcţia de primar general al Capitalei, iar actualul edil, Gabriela Firea, candidatul PSD – 37,99%, potrivit datelor parţiale ale Biroului Electoral Central (BEC) centralizate până la ora 14,00, după numărarea a 95,29% dintre voturi.
Cel mai probabil, Firea va candida din partea PSD Ilfov la alegerile parlamentare.